La Alba Iulia, când doi se ceartă… nimeni nu câștigă – regulamentul de utilizare a Galeriilor de Artă, respins de Consiliul Local
Proiectul de hotărâre privind regulamentul de utilizare a Galeriilor de Artă din Alba Iulia a fost respins în ședința de astăzi a Consiliului Local.
O parte dintre consilieri nu a fost de acord cu unul dintre articole care prevedea că persoanele care doresc să organizeze manifestări culturale în respectivul spațiu expozițional vor întocmi și vor depune la Primăria municipiului Alba Iulia, până la data de 25 decembrie a anului în curs pentru anul următor, programul anual al desfășurării acestor manifestări, considerând că respectiva reglementare ar putea duce la forme de boicot între artiști sau chiar între artiști și alte persoane care ar putea rezerva pe mai mult timp spațiul care de peste 30 de ani a fost dedicat și folosit cu precădere de Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Alba.
Prin întocmirea respectivului regulament administrația locală din Alba Iulia a intenționat să intervină pentru aplanarea disensiunilor apărute în ultima perioadă între membrii asociațiilor profesionale ale artiștilor plastici privind utilizarea Galeriilor de Artă din municipiu, prin stabilirea unor reguli clare pentru folosirea respectivului spațiu expozițional.
În urmă cu câteva luni Primăria municipiului Alba Iulia a fost solicitată să intervină în medierea unui conflict apărut între artiștii plastici din Alba privind utilizarea ”Galeriilor de Artă”. Cei 42 de membri ai Filialei Alba a UAPR au reclamat faptul că nu sunt lăsați să utilizeze spațiul expozițional, pe care a ”pus stăpânire” Traian Mârza care și-a făcut propria ”Uniune a Artiștilor Plastici”.
Potrivit artiștilor albaiulieni, până la un moment dat utilizarea spațiului s-a făcut după un program stabilit de comun acord (câte două luni pentru fiecare dintre cele două grupuri de artiști plastici), însă înțelegerea nu a mai fost respectată de Traian Mârza.
Prezenți la ședința de Consiliu Local de astăzi, reprezentanții Filialei Alba a UAPR au încercat să le explice consilierilor care sunt problemele lor, să-i convingă că Alba Iulia trebuie să aibă un spațiu expozițional dedicat artiștilor profesioniști care să nu se amestece cu grupări de amatori (ca cea condusă de Traian Mârza), pentru a nu crea confuzie în rândurile iubitorilor de artă și au cerut rezolvarea problemei prin încheierea unui contract de comodat prin care s-ar stabili clar cine poate utiliza Galeriile de Artă.
În prezent, după respingerea proiectului situația este și mai neclară. Nimeni nu a putut să explice ce se va întâmpla în perioada următoare până se va lua o hotărâre acceptabilă pentru toate părțile implicate, luându-se în considerare chiar o soluție care îi va nemulțumi pe toți: să se pună lacătul pe Galeriile de Artă până la soluționarea problemei.
Mai multe despre neînțelegerile dintre grupurile de artiști plastici din Alba puteți citi AICI
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”
La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj. În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]
Surse: Cine are cele mai mari șanse de a fi noul prefect de Alba din partea PSD
Surse: Cine are cele mai mari șanse de a fi noul prefect de Alba din partea PSD Schimbări importante se pregătesc la nivelul prefecturilor din România, după învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu. PSD a început consultările cu organizațiile din teritoriu pentru stabilirea persoanelor care ar urma să ocupe funcțiile de prefecți. Discuțiile cu organizațiile […]
