Rămâi conectat

Ştirea zilei

Justiția i-a făcut dreptate comisarului şef Milu Todea! Statul îl despăgubește cu 5.500 de euro pentru acuzaţiile DNA

Bogdan Presecan

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Milu TodeaComisarul şef Milu Constantin Todea, proaspăt revenit la comanda Poliţiei Cugir, a obţinut în instanţă reabilitarea sa profesională completă.  Tribunalul Alba a considerat că Statul Român trebuie să plătească în bani traumele prin care a trecut Milu Todea  şi familia sa. Poliţistul a fost achitat definitiv în octombrie 2011 într-un dosar de corupţie în care a fost judecat pentru favorizarea infractorului.

Astfel,  acesta a primit prin sentinţă a Tribunalului Alba despăgubiri morale de 25.000 de lei pentru noaptea pe care acesta a petrecut-o în arest în martie 2009 şi pentru prejudiciile sociale, de imagine şi de sănătate pe care susţine că le-a suferit pe tot parcursul procesului, până la achitare. Curtea de Apel Alba Iulia va da însă sentinţa finală în acest proces având ca obiect  „reparare prejudicii erori judiciare”

Comisarul şef Milu Constantin Todea a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în iunie 2009, sub acuzaţia de “favorizare a persoanelor care au comis o infracţiune de luare de mită”., alături de subofiţerul Gheorghe Dănuţ Pleşa. Cei doi au fost acuzaţi că, în 4 decembrie 2008, au dezvăluit o acţiune de filaj prin care se urmărea prinderea în flagrant a unui angajat de la Registrul Auto Român Alba, în timp ce lua mită.

La sfârşitul lunii octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a achitat definitiv şi irevocabil pe Constantin Milu Todea. În schimb, aceeaşi instanţă a menşinut condamnarea subofiţerului Gheorghe Dănuţ Pleşa cu pedeapsa de 1 an de închisoare cu suspendare.

Ca urmare a achitării sale, Milu Constantin Todea a fost repus în drepturi şi a ocupat pentru o scurtă perioadă de timp, din ianuarie până în martie 2012, funcţia pe care o deţinuse înainte de declanşarea urmării penale împotriva sa, şi anume cea de adjunct al şefului IPJ Alba. El a primit retroactiv şi sumele de bani corespunzătoare salariului de adjunct al şefului IPJ Alba. În martie 2012 Todea a fost numit comandat al Poliţiei Cugir. Aici a rămas până în mai 2013, când a fost schimbat din funcţie şi numit şeful al Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba. Luna aceasta el a fost numit din nou şef al Poliţei Cugir.

Motivarea Tribunalului Alba:  25.000 de lei – justă compensaţie a  suferinţei psihice

„Prin declaraţiile  martorilor  audiaţi  în  cauză s-a făcut dovada traumelor  suferite de  reclamant şi de familia  acestuia, atât în  cursul urmăririi penale  cât şi pe  durata derulării procesului, instanţa reţinând gama de emoţii  prin care acesta  a  trecut în  intervalul  celor 24 de ore cât a fost privat  nelegal de liberate dar şi  ulterior, pe durata celor doi ani şi jumătate până la soluţionarea definitivă a procesului penal, concretizată în dezamăgire, frustrare, ruşine, revoltă, neputinţă, teamă, umilinţă, disperare, depresie, spectru emoţional care a însoţit într-o manifestare sau alta, atingerile aduse libertăţii, onoarei, demnităţii şi reputaţiei reclamantului .

În cauză s-a dovedit că în perioada cercetării sale au apărut numeroase  articole  de  presă care  au  fost de  natură a-i leza  onoarea, demnitatea şi reputaţia,  elocvente  în acest sens  fiind articolele de  prestă intitulate „Rechizitoriul  unui poliţist judecat pentru că şi-a trădat camarazii” şi „ Adjunctul  I.P.J. Alba, reţinut de  procurori pentru corupţie (f . 79 , 83).

Ceea ce instanţa reţine însă şi supune analizei sale, este tocmai şocul  emoţional prin care reclamantul împreună cu familia sa au trecut în tot acest interval de  timp şi că fiecare stare şi suferinţă trăită, a fost receptată pe  fondul  nevinovăţiei acestuia, confirmată de ambele  instanţe  investite cu soluţionarea cauzei în care reclamantul a  avut calitatea de inculpate. De aceea, având  în vedere impactul psihic  suferit de reclamant şi de  familia  acestuia şi reţinând consecinţele negative  create  în plan social, familial, profesional, precum  şi intensitatea  cu care  au  fost percepute ca  urmare a  reţinerii nelegale   pentru  o faptă care s-a  dovedit  definitiv, în 2 ani şi jumătate, că nu a comis-o , se  apreciază că prin  privarea nelegală de  libertate  a reclamantului s-a  adus  atingere  valorilor  care  definesc  personalitatea  umană, motiv  pentru care  se  va  admite  în partea acţiunea, în sensul  obligării pârâtului la  plata  daunelor  morale  în favoarea  reclamantului  în sumă de  25.000 lei. Instanţa apreciază că suma acordată se constituie într-o justă compensaţie a  suferinţei psihice cauzate reclamantului în perioada  în care viaţa sa a fost deturnată de la cursul ei firesc, fiind canalizată pe o altă direcţie, aceea a dovedirii  nevinovăţiei (…)

Aspectele relevate de martori cu privire la afectarea  stării de sănătate   ale  reclamantului şi ale soţiei  acestuia pe durata cercetării sale, suspendarea  din funcţia   pe care o deţinea la momentul reţinerii ca ulterior să fie reintegrat şi în final schimbat într-o funcţie  inferioară , precum şi  campania  negativă de presă la care a fost supus în perioada 2009 – 2010, se  coroborează  cu înscrisurile depuse  la  dosar, la care s-a  făcut referire  mai sus.

Cu  referire  la  dispoziţiile  legale sus menţionate, nu  poate  fi reţinută apărarea  pârâtului (n.r. – Statul Român) potrivit căreia  nu poate  fi  antrenată răspunderea  Statului câtă  vreme  în cauză nu este  îndeplinită  condiţia  cumulativă  a  existenţei  unei  condamnări constatate a  fi nelegală  prin pronunţarea  unei  hotărâri ulterioare  de achitare. În speţă, nelegala reţinere a reclamantului  este  cu  atât  mai evidentă  cu cât  s-a  făcut dovada  că acesta  a  fost achitat atât de  instanţa de fond  cât şi de cea de  recurs, ambele  reţinând că nu există  probe care  să ateste  vinovăţia sa. (…) În materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le  generează, nu există criterii precise pentru cuantificarea acestora, problema stabilirii despăgubirilor morale neputând fi privită ca o cuantificare  economică a unor  drepturi şi valori nepatrimoniale  (cum ar fi demnitatea, onoarea, suferinţa  psihică încercată de reclamant), ci ca o  evaluare  complexă a  aspectelor în care  vătămarea produsă se exteriorizează, supusă astfel puterii de apreciere a  instanţei care, urmare  dovedirii atingerilor aduse valorilor morale, are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea  şi gravitatea  lor  şi să  dispună  repararea  prejudiciului  moral produs, în considerarea  dispoziţiilor  art. 505  al 1  C pr. pen.”, se arată în motivarea hotărârii judecătorilor de la Tribunalul Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Șase medici noi la Spitalul Municipal Blaj: Unitatea medicală are 74 de medici sub contract, cel mai mare număr pe care l-a avut vreodată

Ziarul Unirea

Publicat

în

Șase medici noi la Spitalul Municipal Blaj: Unitatea medicală are 74 de medici sub contract, cel mai mare număr pe care l-a avut vreodată Șase medici noi își vor începe activitatea în curând la Spitalul Municipal Blaj. Unitatea medicală are astfel 74 de medici sub contract, cel mai mare număr pe care l-a avut vreodată. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea