Juniorul Aiud, un meritoriu loc 11 la Elite Neon Cup, la prima participare internațională
La prima participare la o competiție internațională, Juniorul Aiud a terminat pe un onorant loc 11 la Elite Neon Cup 2023 de la Atena. Micuții aiudeni, antrenați de Rareș Gînscă, au evoluat la categoria Under 10 (copii născuți în anul 2014 și mai tineri), unde a mai participat și GT Sport Alba Iulia.
“Un prim turneu internațional pentru acești minunați copii, în care au demonstrat potential în fiecare meci și s-au dăruit pentru a câștiga. Multumim părinților pentru minunata galerie și susținerea micilor fotbaliști. Am jucat contra unor echipe ca AC Milan, câștigătoarea turneului, Flamengo, Olimpyacos, Academia OFI Creta, Academia Coerver. Au mai participat echipe ca PSG, Frosinone, Panatinakos, Anorthosis, doar câteva dintre multele echipe de valoare ale Europei”, a transmis Rareș Gînscă.
Repartizată în Grupa E, Juniorul Aiud s-a clasat pe locul secund, după AC Milan. La acest nivel, aiudenii au câștigat 3 partide și au înregistrat două eșecuri. Rezultatele au fost: 1-0 cu Flamengo KSA (I. Rus), 5-1 cu OFI Academy Atena 1 (marcatori V. Luca, An. Gherman – două, Homănă, D. Oltean), 0-3 cu AC Milan (viitoarea campioană), 3-2 cu AO Paianias (Homănă, Rus – dublă), 2-3 cu FC Montevideo (V. Luca – dublă).
Juniorul Aiud s-a calificat în grupa pentru locurile 9-16, impunându-se în confruntarea cu Coerver Pro Academy, scor 4-0 (reușite A. Gherman – dublă, Homănă și D. Oltean), iar în întâlnirea pentru locurile 9-12 a fost înfrângerea cu Olympiacos Renits (1-5, gol Mariș). 
Lotul a fost alcătuit din Ianis Gînscă, Matias Stoia, Vladimir Luca, Andrei Gherman, Dragoș Mariș, Ianis Rus, Matei Oprița, Patrik Takacs, Adrian Homănă, Lucas Ilea, David Oltean.
“Am avut oportunitatea unei experiențe deosebite, la un turneu foarte puternic. Ne-am măsurat forțele cu adversari de calibru, iar copiii au fost foarte mulțumiți și încântați de ceea ce am reușit”, a mai adăugat antrenorul Rareș Gînscă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Cătălin Tiut, fostul portar al Unirii Alba Iulia și Metalurgistului Cugir, ajuns șofer pe autobuz! O poveste incredibilă a goalkeeperului campion al României
Cătălin Tiut, fostul portar al Unirii Alba Iulia și Metalurgistului Cugir, ajuns șofer pe autobuz! O poveste incredibilă a goalkeeperului campion al României cu CFR Cluj Cătălin Tiut, portar în vârstă de 34 de ani, care a renunțat la carieră în urmă cu aproape un deceniu, și-a intersectat cariera cu două echipe din Alba. Format […]
Timișul Șag – CIL Blaj 3-0 (1-0) | Daniel Tătar: „Nu reușim să ieșim din pasa proastă!” Echipa din „Mica Romă” a ratat examenul
Timișul Șag – CIL Blaj 3-0 (1-0) | Echipa din „Mica Romă” a ratat examenul pentru play-off CIL Blaj a pierdut derby-ul extern cu Timișul Șag, bănățenii impunându-se cu 3-0 (1-0) în duelul pretendentelor la play-off. Timișul Șag a urcat pe locul secund, în detrimentul oponenților care au ieșit din zona podiumului. CIL Blaj este […]
Video: Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia 2-1 (1-1), în derby „de Alba”! Vitinha: „Drumul e lung”, Ghișa: „Meritam mai mult”
Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia 2-1 (1-1), în derby „de Alba”! Cugirenii, a doua victorie consecutivă sub comanda lui Vitinha Metalurgistul Cugir a învins în derby „de Alba”, 2-1 (1-1), cu CS Universitar Alba Iulia, iar „roș-albaștrii” au realizat a doua victorie consecutivă sub comanda portughezului Vitinha. Citește și: Video | Metalurgistul Cugir, a […]
