Jumătate din hotelurile, restaurantele, pensiunile și cluburile din Alba, fără autorizație de securitate la incendiu
Potrivit unui raport, jumătate din hotelurile, restaurantele, pensiunile sau cluburile verificate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) ‘Unirea’ Alba, în acest an, nu dețineau autorizație de securitate la incendiu (PSI).
Astfel, ISU Alba a verificat în acest an 18 hoteluri, restaurante, pensiuni și cluburi. ‘Numărul locațiilor verificate și care nu dețineau autorizație de securitate la incendiu este de 9, din care 2 hoteluri cu restaurant, 6 pensiuni cu restaurant și un restaurant’, se menționează în raportul semnat de șeful ISU Alba, colonel Dorel Sofica.
În evidențele ISU Alba sunt 97 de obiective de acest gen, 18 fiind controlate în total în 2015. Au fost constatate 81 de nereguli, din care 68 organizatorice, 8 de pregătire, trei constructive și trei tehnice, din care au fost soluționate pe timpul controalelor un număr de 15, se arată în raportul ISU Alba.
Au fost aplicate 53 de sancțiuni, din care 42 avertismente și 11 amenzi contravenționale, în cuantum total de 32.500 de lei.
La nivelul ISU Alba s-au autorizat de la începutul anului 29 de obiective de acest gen.
Sursa Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]
Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]
