JOI: Inaugurarea draperiei altarului, la Sinagoga din Alba Iulia. Și-a anunțat prezența la eveniment președintele Federației Comunităților Evreiești din România
Joi, 15 martie, cu începere de la ora 18.30, la Sinagoga din Alba Iulia, recent reabilitată, va avea loc inaugurarea draperiei altarului – ”Hanukat haParohet”. Cu această ocazie, vor fi susținute alocuțiuni, serviciu religios, dar și un program muzical oferit de elevi de la Liceul de Artă din municipiu.
La eveniment și-a anunțat prezența și Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România.
Vedeți și FOTO. Sinagoga din Alba Iulia, una dintre cele mai vechi din țară, reabilitată cu 300.000 de dolari
Draperia altarului (denumită în ebraică Parohet) și acoperitoarea pentru bima (locul de unde se citește Tora) sunt donație din partea Joint Distribution Committee (prescurtat JDC), reprezentată în România de catre dl. Director Israel Sabag.
Cele 2 piese, realizate din catifea bleumarin, brodate cu fir argintiu, având fiecare în mijloc ‘pomul vieții’ (în ebraică EȚ HAIM) și un text în limba română:
Comunitatea Evreilor Alba Iulia
Dăruit cu ocazia reinaugurării sinagogii din Alba Iulia, ca simbol al fructuoasei colaborări dintre JDC și FCER, Președinte FCER,Dr. Aurel Vainer
1916-2017 JDC peste 100 ani în România
Textul în ebraică s-ar traduce astfel: (Învățătura) e pomul vieții pentru cei care o caută și cei care o au sunt fericiți
Draperia altarului și acoperitoarea bimei au fost executate la comandă în Israel, de o firmă din Holon.
Programul e compus din: alocuțiuni, serviciu religios, program muzical oferit de elevi ai Liceului de Artă ”Regina Maria” din Alba Iulia, coordonat de prof. dr. Ioan Chiciudean.
Participă din partea Federației Comunităților Evreiești din România:
– dr. Aurel Vainer – președinte FCER București
– ec. Ovidiu Bănescu – vice-președinte FCER
– Prim-rabin Rafael Shaffer
– Ing.Rudy Marcovici – director Compartimentul de Administrare a Patrimoniului Imobiliar al FCER
– Emanuel Pusztai – cantor
– Adrian Gueron – director Jewish Community Certer (Centrul Comunitar Evreiesc București)
Iar din partea Joint Distribution Committee, dl. director Israel Sabag.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]
15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică
Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]
