Joi, 23 aprilie: Alimentarea cu gaze naturale, sistată în mai multe localități din județul Alba. Care sunt zonele afectate
Compania Delgaz Grid informează că pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de transport, de către compania Transgaz, este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale joi, 23 aprilie, începând cu ora 8.00, în localitățile: Sântimbru, Sântimbru-Fabrică, Galtiu și Coșlariu.
Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 14.00.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).
Compania regretă disconfortul creat şi le mulţumeşte clienţilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Întâiul concurs, primul trofeu: Victoria Stan, tânără de 7 ani, din Alba Iulia, premiată pentru interpretarea unei doine la Festivalul-Concurs Național de Muzică „Glas de România“ 2026
Întâiul concurs, primul trofeu: Victoria Stan, tânără de 7 ani, din Alba Iulia, premiată pentru interpretarea unei doine la Festivalul-Concurs Național de Muzică „Glas de România“ 2026 Pentru unii, drumul spre un trofeu durează ani. Pentru tânăra albaiuliancă Victoria Stan (7 ani), membră a Grupului Vocal „Glasuri Sebeșene“, a durat… un prim concurs. Micuța interpretă […]
Cugir: Conducta de apă potabilă din 1974, înlocuită pe 6,9 kilometri. Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba
Cugir: Conducta de apă potabilă din 1974, înlocuită pe 6,9 kilometri. Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat că proiectul de reabilitare a conductei de aducțiune a apei tratate pentru Cugir nu necesită evaluarea impactului asupra mediului. Titularul este APA CTTA SA Alba. […]
Alba Iulia: Pensionarii ar putea plăti jumătate de preț la Bazinul Olimpic Un proiect de hotărâre inițiat de consilierul local Andrei-Ioan Draschan (AUR), care se află în consultare publică până pe 22 decembrie 2026, propune o reducere de 50% la tarifele de acces la Bazinul Olimpic din Alba Iulia pentru persoanele pensionare, indiferent de categoria […]
