Ştirea zilei

Joi, 15 octombrie, la Alba Iulia se inaugurează Centrul de Resurse ”Academia Doamnelor”, în prezența Alteței Sale Regale Principesa Maria a României

Ioana Oprean

Publicat

în

Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia va fi, joi, 15 octombrie, gazda unui eveniment important din municipiu – inaugurarea Centrului de Resurse ”Academia Doamnelor”, în prezența Alteței Sale Regale Principesa Maria a României.

La eveniment vor participa și câteva dintre doamnele care au atras întotdeauna atenţia publicului din România, fiind percepute ca un model de reuşită profesională şi umană: Andreea Esca, Gianina Corondan și Valerie Cioloș.

Invitatie InaugurareAgenda evenimentului:

8.30 – 9.00 Înregistrare participanţi
9.00 – 9.05 Cuvânt de deschidere – Anamaria Tan, Asistent manager proiect
9.05 – 9.15 Cuvânt inaugural – Andreea Esca
9.15 – 9.25 Cuvânt inaugural – Gianina Corondan – redactor şef Revista VIP
9.25 – 9.35 Cuvânt inaugural – Valerie Cioloş-Villemin
9.35 – 9.45 Cuvânt inaugural Centru de Resurse – Academia Doamnelor , preşedinte Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia, Dl. Mircea HAVA – Primar Municipiul Alba Iulia
9.45 – 10.00 Vizitare Centru de Resurse – Academia Doamnelor
10.00 – 11.00 Sesiune de autografe

Cu această ocazie, Centrul de Resurse ”Academia Doamnelor” Alba Iulia îi invită pe albaiulieni la concertul inaugural, intitulat ”Inimă de femeie”, ce va avea loc, începând cu ora 19.00, Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia și are următorul program:

Invitatie spectacolOrchestra de Cameră a judeţului Alba

Ciprian Porumbescu – Balada

Mozart – Divertismentul

Mozart – Mica Serenadă

Tenor Ioan Chiciudean, pian Ruben Morar

Aneloris, Yohanna A şi Corul de Copii „Flori de Mai” al Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia

Spectacolul este organizat de Primăria Alba Iulia, în parteneriat cu Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba şi Asociaţia Filarmonica Regală din Alba Iulia.

Academia Doamnelor Alba Iulia – un centru de resurse modern pentru femei şi pentru întreaga comunitate

Centrul de Resurse – Academia Doamnelor Alba Iulia a luat naştere prin proiectul cu acelaşi nume, implementat de Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia şi finanţat prin Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), Direcţia Generală de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 -2013 prin Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Centru, Axa prioritară 6 „Promovarea Incluziunii Sociale”, DMI 6.3 „Promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii”.

Începând cu data de 15 octombrie 2015, doamnele vor avea un loc de socializare modern, dotat corespunzător, în care vor putea susține cursuri sau ateliere creative şi vor beneficia de îndrumare și consiliere în diverse domenii. Este un centru care se adresează femeilor dar, în acelaşi timp, întregii comunităţi, deoarece ele sunt soţii, mame, fiice ori colege, iar de lucrurile bune care li se întâmplă lor beneficiază toţi cei care le sunt aproape.

Centrul de Resurse – Academia Doamnelor Alba Iulia va avea sediul în clădirea fostei centrale termice de pe strada Gladiolelor, nr. 3A, situată în spatele cinematografului Dacia, care a fost extinsă şi modernizată total.

Acesta este singurul centru de resurse socio-profesionale dedicat în întregime femeilor din localitățile ce alcătuiesc Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba (AIDA): Alba Iulia, Sebeş, Teiuş, Vinţu de Jos, Sântimbru, Galda de Jos, Ighiu, Cricău, Berghin, Ciugud şi Meteş.

Lucrările au fost executate de SC Ben Oni Loghin SRL. Contribuția la dezvoltarea fizică a centrului suportată de muncipalitate este 727.039 lei. Valoarea totală a proiectului implementat în cadrul programului de finanțare europeană PSDRU 2007-2013 este de 2.171.390 lei.

Despre proiect

Proiectul a avut două componente. Una a vizat reamenajarea acestei clădiri, iar cealaltă a oferit unui număr de aproximativ 580 de persoane, în majoritate femei, din arealul Asociației Intercomunitare de Dezvoltare Alba (AIDA), şansa de a urma cursuri gratuite de calificare, perfecţionare sau specializare. Totodată, ele au primit consiliere personalizată în carieră, dar şi consiliere antreprenorială, în cazul celor care au dorit să îşi înceapă propria afacere.

Circa 350 de femei au participat la programe de calificare şi recalificare, alte 230 de persoane având şansa de a urma cursuri de specializare şi perfecţionare. Totodată, în cadrul proiectului au fost organizate şi 11 caravane în fiecare comunitate aparţinătoare arealului AIDA.

40 de persoane au beneficiat de consiliere antreprenorială în cadrul proiectului. O parte dintre acestea şi-au deschis propriile afaceri, unele reuşind chiar să acceseze finanţări europene.

Proiectul a fost implementat de Asociaţia Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia în parteneriat cu Asociaţia AGORA Alba Iulia – organizaţie neguvernamentală care activează în domeniul educaţiei şi serviciilor sociale din anul 2006, SC DAD Expertise SRL – furnizor acreditat de formare profesionala a adulţilor cu o experienţă în derularea proiectelor cu finanţare prin POSDRU şi Instituto de Formacion Integral, S.L.U, partener transnaţional – companie cu o vastă experienţă în ceea ce priveşte furnizarea de servicii de consultanţă în formare profesională şi de asemenea cu o amplă experienţă în implementarea proiectelor POSDRU. (Z.U.)

Biroul de presă al Primăriei Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

EXCLUSIV | Directoarea economică Emilia Oprean pleacă din Primăria Alba Iulia. Primar: „Am respectat dorința doamnei”

Ioana Oprean

Publicat

în

EXCLUSIV | Directoarea economică Emilia Oprean pleacă din Primăria Alba Iulia. Primar: „Am respectat dorința doamnei” Emilia Oprean, director executiv al Direcției Cheltuieli (n.a. Direcția Economică) a Primăriei Alba Iulia, va părăsi instituția. Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, dezminte informațiile potrivit cărora plecarea Emiliei Oprean din Primăria Alba Iulia ar avea legătură cu conflictul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cei cinci consilieri din Almașu Mare care nu au votat bugetul și taxele își explică decizia. Cum justifică blocajul din comună după 18 ședințe de Consiliu Local

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cei cinci consilieri din Almașu Mare care nu au votat bugetul și taxele își explică decizia. Cum justifică blocajul din comună după 18 ședințe de Consiliu Local Comuna Almașu Mare, din județul Alba, se confruntă cu o situație fără precedent, după ce, în ciuda organizării a 18 ședințe de Consiliu Local, nu au fost aprobate […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

17,8 milioane de lei pentru renașterea Fabricii de Arme Cugir: Modernizare strategică pentru producția de armament și aliniere la standardele NATO

Ioana Oprean

Publicat

în

17,8 milioane de lei pentru renașterea Fabricii de Arme Cugir: Modernizare strategică pentru producția de armament și aliniere la standardele NATO Una dintre cele mai importante capacități industriale din industria românească de apărare intră într-un amplu proces de transformare. Fabrica de Arme Cugir, filială a Companiei Naționale Romarm, a lansat procedura pentru proiectarea și execuția […]

Citește mai mult