Jandarmii din Alba sunt pregătiți să asigure ordinea de sărbători și să acorde ajutor persoanelor aflate în dificultate
Jandarmii din Alba sunt pregătiţi de acţiune şi vor participa la asigurarea unui climat de normalitate şi siguranţă pe timpul Sărbătorilor de Iarnă. Jandarmii montani sunt în dispozitiv şi gata în orice moment să vină în ajutorul populaţiei.
Efectivele de jandarmi vor fi organizate atât în echipaje auto şi subunităţi de intervenţie, cât şi în patrule de menţinere a ordinii publice, independente sau mixte (alături de poliţişti). Acestea vor avea misiunea de a veghea la prezervarea climatului de normalitate civică, de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării manifestărilor religioase sau cultural – artistice organizate în judeţul Alba, atât în mediul urban cât şi în mediul rural. Echipajele de jandarmerie vor oferi sprijin organizatorilor, vor acţiona pentru protecţia participanţilor şi vor preveni apariţia violenţelor sau faptelor antisociale.
Jandarmii montani din cadrul Jandarmeriei Alba sunt pregătiţi să contribuie la prezervarea climatului de normalitate civică în perioada Sărbătorilor de Iarnă şi să intervină pentru ajutarea celor aflaţi în dificultate în zona montană a judeţului. Ei vor fi în măsură să dea informaţii referitoare la zonele considerate dificile şi care trebuie evitate, la modul corect de echipare şi la conduita în caz de pericol. Totodată, vor putea oferi date cu privire la zonele acoperite de reţeaua de telefonie mobilă, fapt care s-ar putea dovedi deosebit de important îndeosebi în zona Muntelui Şurianu, unde se ştie că aceasta funcţionează discontinuu. De asemenea, prin contactarea jandarmilor montani, turiştii sau localnicii amatori de sporturi hibernale îşi vor putea revizui cunoştinţele despre prevederile legale care reglementează utilizarea pârtiilor şi traseelor de schi. Legat de ultimul aspect, jandarmii montani recomandă să nu folosească pe pârtiile ori traseele de schi pentru agrement automobile, tractoare sau orice alt tip de vehicul (ATV), să nu coboare pe pârtiile sau traseele de schi pentru agrement utilizând sănii, dispozitive improvizate sau alte materiale şi să nu acceadă pe pârtiile sau traseele de schi pentru agrement utilizând alt echipament decât cel adecvat pentru practicarea schiului sau snowboardingului deoarece pot fi sancţionaţi cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru prima situaţie şi cu amendă de la 25 la 200 lei pentru celelalte două.
”Tuturor participanţilor la manifestările de orice natură organizate în această perioadă le reamintim să nu depăşească limitele decenţei comportamentale, să evite consumul excesiv de alcool, să supravegheze îndeaproape comportamentul copiilor, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să semnaleze prompt forţelor de ordine orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială. De asemenea, celor aflaţi la munte în această perioadă, le solicităm să rămână în preajma pârtiilor amenajate şi să evite călătoriile solitare, să fie echipaţi corespunzător şi să-şi doteze mijloacele de transport pentru circulaţia în condiţii de iarnă şi, foarte important, să respecte indicatoarele şi semnalizările care atrag atenţia asupra unui drum / traseu turistic închis circulaţiei în acest anotimp.
Reamintim cetăţenilor că pot apela cu încredere, în orice situaţie, la ajutorul echipajelor de jandarmerie, atât prin contact direct cât şi prin apelarea numărului unic de urgenţe – 112”, spune Cosmin Jurcoveț, reprezentantul IJJ Alba. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
13–14 noiembrie 2026 | Eveniment medical și educațional la Alba Iulia dedicat infecției cu virusul papiloma uman (HPV), una dintre cele mai frecvente infecții virale cu transmitere sexuală. Programul
13–14 noiembrie 2026 | Eveniment medical și educațional la Alba Iulia dedicat infecției cu virusul papiloma uman (HPV), una dintre cele mai frecvente infecții virale cu transmitere sexuală. Programul În perioada 13–14 noiembrie 2026, Alba Iulia devine gazda unui amplu eveniment medical și educațional dedicat infecției cu virusul papiloma uman (HPV), una dintre cele mai […]
Tarifele pentru serviciile de salubritate din Sebeș, Zona 2 – Lot 2 Tărtăria, în dezbatere publică. Cetățenii pot trimite propuneri până pe 25 noiembrie 2026
Tarifele pentru serviciile de salubritate din Sebeș, Zona 2 – Lot 2 Tărtăria, în dezbatere publică. Cetățenii pot trimite propuneri până pe 25 noiembrie 2026 Primăria Municipiului Sebeș aduce în dezbatere publică Proiectul de hotărâre privind acordarea unui mandat special pentru modificarea tarifelor distincte de gestionare și al tarifelor de facturare pentru serviciile de salubritate […]
Video | Surparea de pe autostrada A10 Sebeș-Turda: Lucrările de consolidare vor dura 3 luni. ,,Sunt executate și suportate integral de constructor”
Surparea de pe autostrada A10 Sebeș-Turda: Lucrărilele de consolidare vor dura 3 luni. ,,Sunt executate și suportate integral de constructor” Remedierea degradărilor de pe Autostrada A10 Sebeș – Turda avansează, însă durata lucrărilor nu este una scurtă, urmând să fie finalizate în aproximativ 3 luni, potrivit directorului Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian […]
