Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Izolarea din pandemie NU poate fi echivalată cu arestul la domiciliu. Decizia CEDO

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

CEDO a anunţat joi că nu a admis solicitarea eurodeputatului român Cristian Terheş (PNȚ-CD) prin care acesta cerea condamnarea statului român, protestând împotriva izolării decise în lupta împotriva pandemiei de COVID-19.

„Nivelul de restricţii impuse libertăţii de circulaţie a petiţionarului nu permite să se considere că izolarea generală dispusă de autorităţi a constituit o privare de libertate”, a stabilit instanţa cu sediul la Strasbourg, într-o decizie citată şi de AFP.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

„Măsura contestată nu poate fi asimilată unei măsuri de arest la domiciliu”, a insistat CEDO, respingând cererea în unanimitate.

Conform CEDO, eurodeputatul PNȚ-CD „nu a fost supus unei supravegheri individuale din partea autorităţilor”, nu a fost „constrâns să trăiască într-un spaţiu înghesuit” şi a putut „avea contacte sociale” şi să îşi părăsească domiciliul „din diferite motive”.

Prin urmare, el nu poate „invoca dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în privinţa dreptului la libertate”, mai susţine CEDO, care a precizat totuşi că le-ar fi putut menţiona pe cele legate de „libertatea de circulaţie”.

France Presse reaminteşte că eurodeputatul a sesizat mai întâi instanţele din România, spunând că a fost supus unei „reţineri administrative” din cauza izolării care a limitat ieşirile din casă în perioada 24 martie-14 mai 2020 în contextul stării de urgenţă, şi le-a cerut să dispună eliberarea sa imediată.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

De ce la Paște NU trebuie să urăm ”sărbători fericite” sau ”Paște fericit”?

Unirea Ziarul

Publicat

în

De ce la Paște NU trebuie să urăm ”sărbători fericite” sau ”Paște fericit”? Un episcop ortodox le-a explicat credincioșilor săi de ce nu se urează „Sărbători fericite!” de Învierea Domnului. Preasfinţitul Ambrozie, episcopul Giurgiului, a vorbit despre „păcatul” pe care-l fac unii credincioși în perioada pascală. „Mulţi dintre dumneavoastră v‑aţi împărtăşit cu trupul şi sângele […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea