Ionuţ Lupescu – prezent la Adunarea Generală a AJF Alba
Adunarea Generală Ordinară a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Alba ce va avea loc sâmbătă, 26 februarie, începând cu ora 11.00, la Amfiteatrul A9 din incinta Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia beneficiază de oaspeţi de seamă. Pe lângă Ion Dumitrel – preşedintele CJ Alba, la eveniment va participa şi fostul internaţional al „tricolorilor”, Ionuţ Lupescu, directorul general al FRF. „L-am invitat de foarte multă vreme pe Ionuţ la această acţiune şi mi-a confirmat prezenţa, mai ales că se află în zonă, la Tg Mureş, pentru turneul de calificare al reprezentativei de futsal. Suntem onoraţi de asemenea oaspeţi de marcă şi vrem să folosim prilejul pentru a dezbate mai multe aspecte legate de proiectul competiţional”, a declarat Sorin Corpodean, preşedinte AJF Alba. Cu această ocazie, în baza acordului de asociere cu Consiliul Judeţean Alba vor fi distribuite, tuturor membrilor afiliaţi, mingi oficiale de joc şi mingi de antrenament. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]