Ştirea zilei

Ioan Popa, directorul general al companiei Transavia a fost desemnat ”Omul Anului” în cadrul galei cotidianul.ro

Ioana Oprean

Publicat

în

Ioan Popa, Directorul General al companiei Transavia a fost desemnat „Omul Anului” la secţiunea economie, în cadrul galei organizate de cotidianul.ro. Gala publicaţiei online, aflată la a patra ediţie, a premiat performanţele deosebite din 2013 ale oamenilor de afaceri din România.

Petrecerea Divorțaților

„Am reuşit pentru că am avut câteva principii pe care nu le-am abandonat: nu am împrumutat mai mult decât puteam rambursa, nu mi-am păcălit partenerii, nu mi-am dezamăgit angajaţii, am plătit intotdeauna absolut toate datoriile şi am respectat legea”, declară Ioan Popa, Directorul General al companiei Transavia.

Anul 2013, pentru care a fost oferit premiul, a fost încheiat de către Transavia cu cea mai mare cifră de afaceri, respectiv 135 de milioane de euro, şi un profit brut de 12,5 milioane de euro. Acesta a fost cel mai profitabil an pentru Transavia, pe care l-a finalizat cu 10 milioane de euro investiţie, după un plan investiţional iniţial de 8 milioane de euro.

În acest an, Transavia va continua în acelaşi ritm de creştere şi are în vedere investiţii de peste 8 milioane de euro pentru a achiziţiona utilaje performante. Închiderea creditelor bancare este un alt obiectiv stabilit de companie pentru 2014, vizând ca până la finalul anului să îşi desfăşoare activitatea din surse proprii.

Mai mult decât atât, în 2014 Transavia va cotinua să se implice în acţiuni menite să vină în sprijinul comunităţii. O direcţie vizată prin aceste acţiuni este cea educaţională, precum este programul « Ora de Nutriție » de care au beneficiat până în prezent peste 500 de elevi din Cluj, Timişoara şi Iaşi, a doua este socială şi a treia priveşte activităţile sportive.

Pentru mai multe informaţii despre Transavia, accesaţi www.fragedo.ro, www.transavia.ro sau pagina de Facebook TransaviaToateCeleBune.

*Despre Transavia

Transavia este cel mai important producător de carne din România, cu o producţie de peste 55.000 de tone de carne de pasăre, în fermele proprii de creştere din 5 judeţe – Alba, Cluj, Sibiu, Braşov şi Harghita. Toate produsele sunt realizate în conformitate cu normele de calitate internaţionale, sub controlul autorităţilor sanitar-veterinare şi de mediu, iar în anul 2006 compania a primit distincţia de furnizor al Casei Regale a României. Compania deţine 15 ferme de creştere pui de carne, două ferme de reproducţie şi două staţii de incubaţie, o fabrică de nutreţuri combinate, două abatoare performante de industrializare a cărnii şi o fabrică de procesare a cărnii, precum şi patru ferme vegetale. Din toamna anului 2007, Avicola Braşov, unul dintre producătorii cu tradiţie pe piaţa românească, face parte din grupul Transavia. Produsele Transavia deţin certificările IFS (International Food Standard) şi BRC (British Retail Consortium).

Cei 23 de ani de activitate pe piaţa avicolă din România atestă calitatea incontestabilă a companiei Transavia ca lider de piaţă. Produsele Transavia sunt prezente pe piaţa internă în procent de 75 la sută, în marile lanţuri de retail, prin brandurile Fragedo şi Papane. Transavia este prezentă şi pe piaţa internaţională, prin exporturile realizate în ţări din Comunitatea Europeană (printre care Marea Britanie, Franţa, Spania, Croaţia, Ungaria, Bulgaria şi Estonia).

Fondatorul şi directorul general al grupului  este dr. ing. Ioan Popa, arhitectul celei mai performante companii cu sistem integrat de creştere, procesare şi comercializare a produselor din pui din România. Cei peste 1.600 de angajaţi, o echipă solidă de management, investiţii constante şi un know-how propriu stau în spatele succesului obţinut şi la baza tuturor planurilor de viitor.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Taxa turistică revine la Alba Iulia în 2027: Cât vor plăti turiștii pentru fiecare zi de cazare

Ioana Oprean

Publicat

în

Taxa turistică revine la Alba Iulia în 2027: Cât vor plăti turiștii pentru fiecare zi de cazare Taxa de promovare turistică ar urma să fie reintrodusă la Alba Iulia începând cu 2027, la un nivel de 2 lei pentru fiecare adult și fiecare zi de cazare. Măsura este inclusă în proiectul de hotărâre nr. 495 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Impozitele și taxele locale din Alba Iulia pentru 2027: Ce se schimbă pentru clădiri, mașini și firme. Document

Ioana Oprean

Publicat

în

Impozitele și taxele locale din Alba Iulia pentru 2027: Ce se schimbă pentru clădiri, mașini și firme Primăria Municipiului Alba Iulia a deschis, miercuri, 11 noiembrie 2026, procedura de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre privind nivelurile impozitelor și taxelor locale aplicabile în 2027. Documentul, inițiat de primarul Gabriel Pleșa, urmează să ajungă în fața […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Zona Hotel Cetate M-uri din Alba Iulia s-a transformat în „mini-Veneția”: Avarie majoră a conductei de transport a apei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Zona Hotel Cetate M-uri din Alba Iulia s-a transformat în „mini-Veneția”: Avarie majoră a conductei de transport a apei Zona Hotel Cetate M-uri din Alba Iulia s-a transformat astăzi, 11 noiembrie 2026, în „mini-Veneția” după ce o avarie majoră a conductei de transport a apei a avut loc și a inundat străzile din zonă.  Astfel, […]

Citește mai mult