Ioan Lazăr: Teodor Atanasiu este principalul meu adversar. Ca oameni, nu avem nimic de împărțit
Președintele PLR Alba, Ioan Lazăr a afirmat în cadrul unei conferințe de presă că Teodor Atanasiu, copreședinte ACL Alba este principalul său adversar politic, dar ca și oameni nu au nimic de împărțit.
Declarația a fost făcută în urma unei întrebări, și anume: dacă se aștepta să-l aibă ca și adversar, dat fiind faptul că cei doi au fost colegi în PNL timp de 20 de ani, iar prietenia lor nu este un secret.
”Nu o să-l huidui, nici pe el, nici pe Hava, știți foarte bine că am avut cuvinte de laudă și la adresa primarului din Alba Iulia. La fel și la adresa lui Atanasiu, nu cred că a procedat bine că a rămas în tabăra ACL-ului. Cred că era mult mai bine, aveam și noi și el de câștigat, dacă era alături de Călin Popescu Tăriceanu”, a spus Lazăr.
Acesta a mai spus că Partidului Liberal Reformator Alba îl va susține pe Victor Ponta la Președinția României, nu pentru ca Tăriceanu să ajungă prim-ministru, ci pentru că PLR și PSD doresc să respecte promisiunile făcute cetățenilor de către Uniunea Social Liberală, la alegerile din 2012.
”Ne-am angajat să mergem în campanie alături de cei de la PSD, vom respecta programul lor. Dacă este cazul le vom propune să mergem în anumite zone. Dacă ei sunt de acord, mergem, dacă nu, nu”, a afirmat președintele PLR Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus
Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus Judecătoria Alba Iulia a validat, pe 29 octombrie 2026, mandatul de consilier local al lui Ioan Radu Miclea în Consiliul Local al orașului Cugir. Acesta îl înlocuiește pe Mihai Rus, care și-a dat […]
Foto | Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii”
Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii” În această săptămână, la Câmpeni, au fost realizate lucrări complexe de modernizare a rezervorului de înmagazinare a apei potabile din zona Muncel. Au fost montate 4 vane noi, […]
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]