Ioan Dobran (Toto), patronul barului Retro din Cugir a murit într-un grav accident auto la Arad
În această dimineaţă la ora 9.00 familia Dobran din Cugir, judeţul Alba a fost implicată într-un accident rutier foarte grav, pe DN 7, în centrul oraşului Pecica, în urma căruia şoferul maşinii Audi A6, Ioan Dobran, zis Toto a decedat pe loc. În autoturismul înmatriculat în judeţul Alba se mai aflau doi copii, soţia şi mama lui Ioan. Din primele cercetări ale poliţiştilor s-a stabilit că şoferul cugirean a încercat să depăşească un biciclist care circula regulamentar dinspre Pecica spre Arad şi din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de trafic, maşina Audi A6 s-a lovit frontal de un autotren încărcat cu lemne care circula regulamentar. Ceilalţi pasageri, cei doi copii, soţia şi mama lui Ioan Dobran au fost descarceraţi de către echipajele SMURD ajunse la locul accidentului şi au fost transportaţi la secţia de Urgenţe a Spitalului Judeţean Arad. Conform informaţiilor medicilor, băiatul de 12 ani, pasager în Audi, se află în acest moment internat în stare foarte gravă, având multiple leziuni şi traumatisme. Una dintre cele două femei care se aflau în autoturim este de asemenea în stare gravă , cu o posibilă fractură de coloană. Ceilalţi doi pasageri se află sub îngrijirile medicilor dar starea lor de sănătate este stabilă. Pentru aproape două ore traficul în centrul oraşului Pecica a fost oprit şi deviat ulterior pe străzile laterale. (B.P.) Vom reveni cu amănunte
sursa foto: www.aradon.ro; facebook.com
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]
