Investiții de 4,6 milioane de euro, în 2018, la Spitalul Județean din Alba Iulia și la Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud: Consiliul Județean modernizează mai multe secții
Cheltuielile pentru activitatea ”Sănătate”, pe anul 2018, se stabilesc în sumă de 21.343.000 de lei și sunt repartizați 20.517.000 (circa 4,46 milioane de euro) pentru Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Alba Iulia, respectiv 686.000 (circa 150.000 de euro) pentru Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud, se arată într-un proiect de hotărâre ce va fi supus spre aprobare în ședința extraordinară, din 1 februarie, a Consiliului Județean Alba.
La Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia sunt aprobate, în total, în acest an, 1.430 de posturi, în vreme ce la Spitalul Pneumoftiziologie (TBC) Aiud un număr de 130 de posturi.
Astfel, din acești bani, mai multe secții ale SJU Alba Iulia vor fi reabilitate, modernizate sau reparate, iar dacă este cazul va fi achiziționată și aparatură medicală. Spre exemplu, pentru secțiile de cardiologie și medicină internă este alocată suma de 2.300.000 de lei, pentru mansardare corpuri C și D suma 5.210.000 de lei, iar în pentru secțiile de recuperare medicină fizică şi balneologie este alocată suma de 3.000.000 de lei.
De asemenea, SJU Alba Iulia se modernizează și din Alba fonduri. La sfârșitul lunii august, reprezentanții acestuia anunțau că lucrează la un proiect cu finanțare europeană pentru extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe, astfel încât timpul de așteptare al pacienților să fie mult mai mic. Valoarea proiectului este de 1,5 milioane de euro.
Totodată, și la Compania Națională de Investiții (CNI) a fost depus un proiect și se solicită finanțare pentru construirea noului sediu al secției de psihiatrie, pentru a degreva Consiliul Județean de o sumă importantă de bani, care ar urma să fie folosiți tot în investiții pentru sănătate. Se pare că CJ Alba va cofinanța acest proiect.
La Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud sunt finanțate, în mare parte, reparațiile curente.
Cele două unități spitalicești se află în subordinea Consiliului Județean Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]
