Ştirea zilei

Inundațiile din Alba, de la sfârșitul lunii iulie: Valoarea pagubelor se ridică la peste 18,8 milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Valoarea totală a pagubelor produse în luna iulie în mai multe localităţi din Alba, ca urmare a precipitaţiilor abundente se ridică la peste 18,8 milioane de lei. Mai mult de 12,2 milioane de lei, reprezintă pagubele înregistrate în comuna Ighiu.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit unui raport de sinteză al Instituţiei Prefectului Alba, citat de Agerpres, în intervalul 17-23 iulie s-au produs creşteri semnificative ale nivelurilor şi debitelor cursurilor de apă, iar pe anumite areale au avut loc scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide pe unele cursuri necodificate şi nesupravegheate hidrometric.

„Cantităţile de precipitaţii căzute în cele 7 zile au depăşit de 1,3-2 ori precipitaţiile lunare multianuale caracteristice pentru luna iulie la majoritatea posturilor din administrare”, menţionează sursa citată.

Drept consecinţe ale acestor fenomene, s-au produs pagube în 21 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, inclusiv în oraşele Alba Iulia, Aiud şi Sebeş.

Valoarea totală a pagubelor se ridică la suma de 18.813.000 lei, potrivit situaţiei întocmite în urma deplasării în teren a comisiilor de specialitate numite prin ordinul prefectului. Comuna Ighiu, cu localităţile Ighiel, Ighiu, Şard şi Ţelna, a fos cea mai afectată, valoarea pagubelor depăşind 12,2 milioane de lei. Urmează comuna Stremţ, unde revărsarea râului Geoagiu şi scurgerile de pe versanţi au provocat pagube de peste 1,1 milioane de lei.

Tot la peste 1,1 milioane de lei se ridică şi valoarea pagubelor produse de calamităţile naturale în intervalul menţionat în Întregalde, în satele Ghioncani, Ivăniş, Întregalde, Modoleşti şi Tecşeşti.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]

Citește mai mult