Actualitate

Intervenție a jandarmilor la o societate din Roșia Montană. Un bărbat, sancționat contravențional

Ioana Oprean

Publicat

în

Un bărbat din localitatea Dăroaia a  fost sancţionat de jandarmi după ce a fost surprins în perimetrul unei societăţi comerciale de pe raza localității Roșia Montană.

Petrecerea Divorțaților

duba jandarmiPotrivit Jandarmeriei Alba, “firma se află în localitatea Gura Roşiei,  iar personalul de pază a relatat jandarmilor că nu este prima dată când persoane sau grupuri de persoane intenţionează să pătrundă în incintă pentru a colecta resturi metalice şi lemnoase.

De obicei aceste intenţii sunt dejucate de paznici, dar când aceştia au suspiciunea că se vor confrunta cu persoane care pot deveni violente, de regulă apelează la ajutorul jandarmilor.

Aşa s-a  întâmplat şi luni, 19 ianuarie a.c., la ora 14.30,  când, în urma intervenţiei unui echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montan Roşia Montană, Olimpiu C. (26 de ani), domiciliat în satul Dăroaia, a fost depistat în interiorul societăţii comerciale şi sancţionat contravenţional.”

“Pentru prevenirea apariţiei unor astfel de fapte atenţionăm cetăţenii că zona va fi monitorizată în continuare de echipajele de jandarmerie, iar acestea vor interveni prompt ori de câte ori se constată apariţia unor încălcări ale legilor în vigoare. De asemenea, reamintim faptul că  “pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile autorităţilor publice centrale şi locale, instituţiilor publice, instituţiilor de învăţământ şi spaţiilor aparţinând acestora, indiferent de destinaţia lor, regiilor autonome, societăţilor comerciale, partidelor sau altor formaţiuni politice, organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, ambasadelor şi reprezentantelor altor state ori ale organizaţiilor internaţionale de pe teritoriul României (…) ori refuzul de a le părăsi la cererea organelor de ordine” constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 1500 de lei. Totodată, supunem atenţiei faptul că violarea sediului profesional constituie infracţiune, se defineşte ca fiind pătrunderea fără drept, în orice mod, în oricare dintre sediile unde o persoană juridică sau fizică îşi desfăşoară activitatea profesională ori refuzul de a le părăsi la cererea persoanei îndreptăţite şi se pedepseşte, în unele cazuri, cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă”,  se mai precizează în comunicatul remis presei de Jandarmeria Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult