Politică Administrație

INTERPELARE. Liderul PSD Alba, deputatul Ioan Dîrzu: Interdicția cumulării tipurilor de bursă este nejustificată

Ioana Oprean

Publicat

în

Liderul PSD Alba, deputatul Ioan Dîrzu, adresează ministrului Educației, Liviu Pop, două întrebări, fiind nemulțumit că este interzisă, pentru elevi, cumularea mai multor tipuri de bursă.

Petrecerea Divorțaților

Redăm, mai jos, interpelarea adresată ministrului Educației.

Stimate domnule ministru,

Ordinul nr. 5.576 din 7 octombrie 2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, actualizat, interzice posibilitatea cumulării tipurilor de bursă acordate elevilor (merit, performanță, sportive,  sociale, etc).  Astfel, art. 18 din Ordin prevede că: ”(1) Un elev nu poate primi două burse simultan, dar are dreptul să opteze pentru cea cu valoare mai mare sau care se acordă pentru o mai mare perioadă de timp.”

Interdicția cumulării tipurilor de bursă este nejustificată prin faptul că acestea au rațiuni de existență diferite, legiuitorul considerându-le forme de bonificație pentru situații cu rezultate diferite, după cum urmează: Legiuitorul acordă bursa socială  strict cu scopul de a asigura minimul de subzistență (cazarea și masa) a elevului cu o situație materială precară sau aflat în altă situație prevăzută la art. 12, alin. (2) din Legea nr. 1/2011. A se preciza că nu elevul alege să se afle într-o situație materială precară sau într-o stare de vulnerabilitate sau inegalitate socială și/sau economică. Pe de altă parte, criteriul unic pentru care se acordă bursele de studiu, merit și performanță  este cel al performanțelor școlare, artistice, sportive etc. Aceste burse reprezintă o răsplată pentru munca depusă în activitatea școlară și/sau extrașcolară și nu sunt  condiționate de niciun alt criteriu de ordin social sau economic.

Se constată că nu există nicio relație directă de cauzalitate între bursa socială și bursa de studiu, respectiv de merit, performanță, artistică sau sportivă, fiecare acordându-se în condiții total diferite și având un scop total opus (prima are un scop social, celelalte au un scop recompensator). De asemenea, Legea nr.1/2011 și OM nr.5576/2011 nu interzic cumularea tipurilor de bursă dacă elevul îndeplinește criteriile generale și specifice pentru acordarea celor două categorii distincte (socială și meritocratică).  Având în vedere că legiuitorul nu interzice prin lege (în sens formal și material), atunci nici Ministerul Educației Naționale nu poate interzice, prin criteriu general prevăzut înntr-un ordin de ministru, dreptul elevilor de a beneficia atât de bursă de studiu/merit/performanță/ artistică/ sportivă cât și de bursă socială.

Având în vedere situația de fapt descrisă, vă rog să-mi răspundeți în scris la următoarele întrebări:

  1. Aveți în vedere modificarea art. 18 din Ordinul nr. 5.576 din 7 octombrie 2011 în sensul în care bursele elevilor să poată fi cumulate?
  2. Veți organiza o întâlnire de lucru cu organizațiile reprezentative ale elevilor în vederea soluținării problemei sesizate?

 

Vă mulțumesc!

Cu deosebită considerație,

Deputat

Ioan Dîrzu


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult