Internet gratuit în 26 de localități din Alba, prin programul UE de implementare a rețelelor de Wi-Fi. Care sunt acestea
Peste 10.000 de administrații locale s-au înscris deja în portalul #WiFi4EU prin care vor beneficia de programul UE de implementare a rețelelor de Wi-Fi gratuit, a informat vineri Reprezentanța Comisiei Europene în România. Uniunea Europeană va aloca 120 milioane euro pentru acest proiect.
Din județul Alba s-au înscris în program 26 de municipii, orașe și comune: Aiud; Alba Iulia; Blaj; Sebeş; Abrud; Câmpeni; Cugir; Ocna Mureş; Teiuş; Albac; Arieşeni; Bucium; Cenade; Cergău; Ciugud; Cricău; Daia Română; Galda de Jos; Ighiu; Jidvei; Pianu; Poiana Vadului; Sântimbru; Săsciori; Şona; Şugag.
Programul, al cărui principiu a fost anunţat în 2016 de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în discursul său despre „starea Uniunii”, vizează să distribuie în 6.000, până la 8.000 de oraşe şi sate, din toate statele membre, „bonuri de cumpărături” în valoare de 20.000 de euro, care să permită realizarea lucrărilor de instalare a internetului wireless.
Ideea este simplificarea la maxim a procedurilor pentru a face acest serviciu accesibil inclusiv pentru primarii de sătucuri, care nu sunt la curent cu formalităţile europene, uneori complexe.
Pentru a cere aceste bonuri, reprezentanţii colectivităţilor locale vor putea să se conecteze la site-ul dedicat, unde vor găsi şi o listă cu firmele autorizate să facă lucrările de instalare.
Companiile, în baza bonului, se vor adresa apoi autorităţile europene, pentru a fi plătite.
Colectivităţile care vor să beneficieze de sistem trebuie să se angajeze să finanţeze, cel puţin trei ani, mentenanţa punctelor de conexiune şi costul abonamentului către operatorii care vor furniza internet.
Bonurile vor fi distribuite pe principiul „primul venit, primul servit”, dar Comisia a prevăzut un mecanism pentru a asigura o repartizare geografică echitabilă.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică
Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
