Actualitate

Întâlnirea dintre Volodimir Zelenski și Vladimir Putin: Când este posibil un summit al președinților din Ucraina și Rusia

Ioana Oprean

Publicat

în

Întâlnirea dintre Volodimir Zelenski și Vladimir Putin: Când este posibil un summit al președinților din Ucraina și Rusia

Mevlut Cavusoglu, ministrul turc de Externe, a afirmat, joi după-amiază, că ar fi posibil un summit al preşedinţilor Rusiei şi Ucrainei, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, dacă delegaţiile celor două ţări ajung la un acord în cursul negocierilor pentru încetarea conflictului militar, anunță Mediafax.

Petrecerea Divorțaților

„Dacă se ajunge la un acord asupra problemelor în care observăm o apropiere de poziţii, există o posibilitate pentru o întâlnire a celor doi lideri”, a declarat Mevlut Cavusoglu, referindu-se la Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski.

Ministrul de Externe de la Ankara este optimist asupra şanselor unui acord de încetare a confruntărilor militare în Ucraina, deşi admite să este „dificil să existe anticipări într-un război”.

Ucraina a sugerat, în negocieri, ca Turcia şi Germania să fie garanţi ai securităţii în cadrul unui „plan de securitate colectivă”. „În discuţiile pe care le-am avut ieri la Moscova, am observat că Federaţia Rusă nu ar avea nicio obiecţie faţă de această propunere şi ar accepta-o”, a subliniat Mevlut Çavusoglu.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a vorbit joi, prin telefon, cu omologul său rus, Vladimir Putin, în cadrul eforturilor diplomatice pentru oprirea războiului din Ucraina.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult