Înmatriculările de autoturisme noi, în scădere cu peste 4 procente, față de anul anterior: Topul mașinilor cumpărate de români
Înmatriculările de autoturisme noi, în scădere cu peste 4 procente, față de anul anterior: Topul mașinilor cumpărate de români
În cursul anului 2021 s-a înregistrat o scădere a înmatriculărilor de autoturisme noi, cu 4,1%, comparativ cu rezultatele din anul anterior, arată datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), citate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Potrivit analizei de specialitate, în ultima lună a anului trecut, au fost înmatriculate în România 14.111 autovehicule noi (autoturisme şi vehicule comerciale, autocare şi speciale), cu 23% mai puţine decât în luna similară din 2020. Dintre acestea, 11.858 au fost autoturisme, a căror scădere faţă de luna decembrie 2020 (când au fost înmatriculate 15.974 de unităţi), este de 25,8%.
Top 5 al mărcilor de autoturisme, în decembrie, era condus de Dacia – cu 4.570 de unităţi, urmată de Hyundai – cu 1.090 unităţi, Renault (977), Toyota (717) şi Skoda (627).
În acest context, pe ansamblul celor 12 luni din 2021, autoturismele noi au consemnat o scădere generală de 4,1%, comparativ cu intervalul similar din 2020.
Pe de altă parte, autoturismele rulate, cu cele 395.759 de unităţi înmatriculate pe parcursul anului trecut, înregistrează un salt de 3,7%, de la an la an. Cele mai multe autoturisme second hand înregistrate în România pe parcursul anului anterior au fost: Volkswagen (98.097 unităţi, +3,3% faţă de 2020), Audi (38.514 unităţi, +0,8%), BMW (38.481 unităţi, -0,2%), Ford (27.433 unităţi, -4,1%) şi Opel (25.684 unităţi, -7%).
Conform statisticii oficiale, pe segmentul înmatriculărilor de vehicule comerciale noi (LCV, HCV, Minibus şi Bus, precum şi vehicule speciale), raportat la un volum de 2.253 de unităţi înregistrat în luna decembrie 2021, scăderea a fost de 4,2%, iar pe ansamblul întregului an diminuarea a ajuns la 21%.
Totodată, la motocicluri (motociclete, mopede. ATV-uri) noi, în decembrie 2021 s-au înmatriculate 441 de unităţi (-62,4% faţă de decembrie 2020), în timp ce la nivelul întregului an s-a înregistrat o creştere de 7,2%.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Dovleacul, mai mult decât o decorațiune de toamnă: De ce merită să ajungă în farfuria ta
Dovleacul, mai mult decât o decorațiune de toamnă: De ce merită să ajungă în farfuria ta Mai bine cunoscut din piețele de octombrie și din felinarele de Halloween, dovleacul ascunde un profil nutrițional pe care puține legume îl pot egala la calorii atât de puține. Ce aduce în organism, cum îl gătești și cine trebuie […]
La câte zile libere plătite ai dreptul pentru nuntă, botez sau ca să te muți: Sunt zile pentru evenimente speciale scăzute din concediul de odihnă?
La câte zile libere plătite ai dreptul pentru nuntă, botez sau ca să te muți: Sunt zile pentru evenimente speciale scăzute din concediul de odihnă? Evenimentele speciale din familie sau chiar o mutare pot însemna zile în care angajatul are nevoie să lipsească de la locul de muncă. Codul muncii prevede că, în cazul unor […]
La câte absențe se scade nota la purtare în anul școlar 2026-2027: În ce situații pot fi motivate absențele elevilor și câte ore pot fi motivate la cererea părintelui
La câte absențe se scade nota la purtare în anul școlar 2026-2027: În ce situații pot fi motivate absențele elevilor și câte ore pot fi motivate la cererea părintelui Absențele nemotivate acumulate de elevii din România în anul școlar 2026-2027 pot duce la diminuarea notei sau a calificativului la purtare. Statutul elevului stabilește pragul de […]
