Industria revine în Liga a 4-a, la Galda de Jos, după 7 ani petrecuți în Liga a 3-a
Șapte sezoane a petrecut în eșalonul terț Industria, inimoasa formație găldeană care la finele anului trecut a fost la un pas de abandonul competițional. După fricțiunile produse în urma alegerilor din septembrie în
consiliul local al comunei, nu s-au mai aprobat bani pentru Industria în anul 2021, iar “galben-albaștrii” se pregăteau să anunțe, oficial, retragerea din Seria a 9-a a Ligii a 3-a.
Însă intervenția de apreciat a familiei Hulea, Ovidiu și Adrian, a evitat aruncarea prosopului iar divizionara terță, mutată în primăvară la Galtiu, a supraviețuit și a mai disputat 10 partide (8 în retur și alte două în barajul supraviețuirii cu Pobeda Stár Bišnov, echipa din Timiș reușind promovarea după 0-0 și 2-1). Retrogradată în Liga a 4-a, Industria avea posibilitatea să depună cerere la Federația Română de Fotbal pentru a continua pe a treia scenă. Asta întrucât există posibilitatea ca în vară unele grupări să se retragă, caz în care se vor ivi locuri libere iar FRF ar apela la invitații către echipele ce au participat la meciurile de baraj pentru a completa seriile.
*Nu se mai vrea în eșalonul terț
Teoretic, în acest moment pe mâna familiei Hulea sunt două echipe din Liga a 4-a, Viitorul Sântimbru și… Industria Galda de Jos, o situație deloc logică și greu de administrat din punct de vedere financiar. În consecință, în scurt timp Industria se va întoarce la Galda de Jos, în condițiile în care aleșii locali au revenit la sentimente mai bune față de fotbal și după o pauză de șase luni și-au arătat disponibilitatea să aloce fonduri în toamnă, respectiv să asigure un buget pentru Liga a 4-a. Ovidiu Hulea a acceptat să se retragă de la Industria, să predea echipa care dacă nu se înscrie în eșalonul inferior după retrogradare ar fi obligată, conform regulamentelor în vigoare, să înceapă din Liga a 5-a!
*Sorin Mărginean, antrenor la Viitorul Sântimbru
Deci lucrurile încep să se cearnă și semnele de întrebare în privința Industriei se risipesc. Dacă scenariul reimplicării primăriei prinde contur, Galda de Jos va avea la toamnă echipă în Liga a 4-a. Fără președintele Marcel Giorgiu, care nu mai dorește să se implice, marea probleme fiind, pe lângă asigurarea bugetului, găsirea unor jucători care să lucreze cu Radu Andone (prima opțiune pe banca tehnică). Trecând la Viitorul Sântimbru, aici se va merge pe mâna antrenorului Sorin Mărginean, însă din lotul cu care s-a încheiat campionatul puțini vor mai continua. 14 dintre jucători au primit dezlegări pentru CS Universitatea Alba Iulia, alți trei (D. Popa, G. Manciulea și Căt. Manciulea) pentru Kinder Teiuș, Potopea renunță la activitate, pe listă mai rămânând, printre alții, Tripșa, Goța, Bălaș, Pisoiu, R. Morar, Olălău sau R. Anghel, alături de cei mai vechi precum Ov. Barna, D. Hulea, Ov. Crișan, E. Hălălae sau C. Hălălae
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3)! Coșmar pentru „roș-albaștri”! Vitinha: „Nu-și au rostul cuvintele!”
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3), în etapa 13 din Liga 3! Coșmar pentru „roș-albaștri”, al doilea eșec la rând!!! Metalurgistul Cugir a suferit cea mai drastică înfrângere stagională în fața fanilor, 0-3 (0-3) cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, după un prim act de coșmar al elevilor lui Vitinha. „A […]
Live video: Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3, la pauză! în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3, pe „Arena Cugir” Metalurgistul Cugir (locul 8, 13 puncte) – CSC Ghiroda și Giarmata Vii (locul 6, 19 puncte, vineri, ora 14.00, „Arena Cugir” (în tur, 3-3). La pauză oaspeții conduc cu 3-0, goluri înscrise de […]
Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive
Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive Gigi Becali a pus ochii pe Bogdan Apostu, oficialul la CSM Unirea Alba Iulia, pe care îl dorește în funcția de manager general al FCSB. Cele două părți urmează să se întâlnească luni, 16 noiembrie 2026, […]
