Industria Galda – Viitorul Vama Seacă, finala Cupei României, pe “Cetate”! Duel inedit între naș (D. Ianc) și fin (Samoilă)
Industria Galda de Jos și Viitorul Vama Seacă se înfruntă sâmbătă, la ora 18.00, pe “Cetate” în finala Cupei României, faza județeană, 2023, meci care trage cortina peste stagiunea 2022/2023 în fotbalul amator din Alba. Un ultim act inedit, cu finaliste ajunse în premieră să se bată pentru trofeu, o partidă care încheie o zi specială, “Sărbătoarea fotbalului județean”.
Industria Galda de Jos a câștigat Liga 4, va reprezenta Alba la barajul de promovare în Liga 3 (cu reprezentanta Covasnei, Prima Brăduț, dublă în 17 și 24 iunie, primul joc pe teren propriu) și are oportunitatea să realizeze eventul județean. Trupa lui Doru Oancea este cotată drept favorită (în campionat, dublă victorie, 2-0 și 4-1 la Vama Seacă, în prima etapă din retur, în martie), dar nu va avea un meci facil împotriva “mândriei comunei Hopârta”, clasată pe poziția a 5-a (cu 24 de puncte mai puțin), revelația acestei stagiuni (vara trecută s-a clasat pe locul 10). “Leii din Vamă” aflați în fața celui mai important meci din istorie clubului, sunt stimulați și de o primă substanțială oferită de Ioan Palcu, susținătorul financiar al Viitorului Vama Seacă.
Mai mult, “principalul” găldenilor are parte de o confruntare sentimentală, câțiva dintre fotbaliștii, 8 la număr, pe care i-a pregătit în trecut fiind în postura de adversari. În plus, Cristian Mărginean, antrenorul juniorilor A1 de la Industria, este legitimat ca jucător la Viitoul Vama Seacă.
În același timp va fi un duel între fin (Samoilă, Industria) și naș (D. Ianc), pentru titlu, neoficial, cuvenit “laureatului” fotbalului județean din ultimii 16 ani!
*Finală în premieră, după 3 dueluri CSU Alba Iulia – Voința Stremț!
După 4 ani, finala Cupei României în Alba se dispută pe “Cetate”, după ce în anii anteriori a fost la Daia Română (2022, CSU Alba Iulia – Voința Stremț 4-0), Unirea (2021, Voința și-a adjudecat trofeul după loviturile de pedeapsă), în 2019 fiind pe arena albaiuliană primul duel între cele două combatante care au monopolizat în ultimii ani finala Cupei României, Voința Stremț – CSU Alba Iulia 2-1.
*Doru Oancea și Dan Comșa – cuplu fotbalistic de succes
Doru Oancea și Dan Comșa, cei care pregătesc campioana Ligii a 4-a Alba, constituie cel mai de succes cuplu de antrenori care activează în fotbalul județean în ultimii ani, abonându-se la trofee (campionate, cupe, Supercupe, participări la baraj, promovări).
“Îmi doresc să transpunem în prestație ceea ce am pregătit în această săptămână, să ieșim sănătoși de pe teren pentru a fi apți la jocurile de baraj și bineînțeles sa câștigăm. E un trofeu în joc și după titlul de campioană în Liga 4, ne dorim să cucerim și Cupa României. Realizarea eventului județean ar conta foarte mult în planul performanței, dar și pentru moral și implicit pentru a pregăti în liniște dubla de promovare în Liga 3”, a spus Doru Oancea (42 de ani). Acesta a lucrat în trecut cu Ifrim, Lepădat, D. Schiau, Rahovean, Bălaș (absent din pricina unei rupturi la ligamente), Al. Lăcătuș, Ludwig și D. Ianc, actuali echipieri ai formației din Vama Seacă.
*Andrei Podar, în fața unei uriașe performanțe, la nici 27 de ani!
Andrei Podar este cel mai tânăr antrenor principal care activează în cel de-al 4-lea eșalon fotbalistic din Alba. A preluat Viitorul în iarna anului trecut și este ajutat de Ionuț Rahovean (și antrenor secund, a revenit după o accidentare).
“Vreau să felicit personal clubul Industria Galda pentru performanța din acest campionat și anume locul 1. Domnul antrenor Doru Oancea dovedește încă o dată că este un antrenor cu <<nume>> la nivel județean și asta o spun rezultatele. Ca susținător al fotbalului județean o sa le țin pumnii la meciurile de baraj, mai puțin la meciul din finala Cupei. Echipa de fotbal Vama Seacă joacă probabil cel mai important meci de la înființare, iar pentru mine personal este ceva FANTASTIC, ca în calitate de antrenor, la nici 27 de ani impliniți, să conduc această echipă într-o finală. Le mulțumesc enorm jucătorilor că am reușit să creăm împreună o echipă competitivă, iar atmosfera din vestiar mă trimite cu gândul că suntem o adevărată <<familie>>. Obiectivele stabilite la începutul campionatului au fost atinse, și anume să terminăm în primele 5 echipe din campionat și să ne calificăm în finala Cupei, dar, ce rost are să joci o finală fără sa o câștigi?! Chiar dacă este o localitate cu aproximativ 150 de locuitori știu ca vom avea parte de susținere și promitem că printr-un fotbal ofensiv prestat ca și până acum, să încercăm să ieșim învingători. Sper să câștige cine e mai bun, toată lumea sa iasă sănătoasă de pe <<dreptunghiul verde>> și chiar dacă este vorba de o finală la nivel de fotbal amator, fair-play-ul sa fie prezent!”, a transmis Andrei Podar.
*”Rivalitate” între naș și fin
Daniel Ianc (38 de ani, Viitorul Vama Seacă) îi va fi naș în octombrie lui Andrei Samoilă (35 de ani, Industria Galda de Jos). Cei doi buni prieteni, care activează în flancul drept, vor lăsa deoparte amiciția pentru a se duela pentru Cupa României și titlul, neoficial, de “cel mai laureat” fotbalist din Alba. Nașul (Daniel Ianc) are 5 finale ale Cupei României, dintre 4 câștigate (ultima în 2018, la Galtiu, sub comanda lui… Doru Oancea, 3-2 Sportul Petrești – Transalpina Șugag, cu gol decisiv Ludwig, și Rahovean gol egalizator la Transalpina). De asemenea, Ianc are la activ 5 baraje de promovare în eșalonul superior (3 câștigate, cu Kozara Vințu de Jos – 2007, CS Zlatna – 2009 și Mureșul Vințu de Jos – 2016 și două pierdute, cu Arieșul Câmpeni – 2008 și Sportul Petrești 2019). “Finul” Andrei Samoilă are 5 baraje (cu acesta cu Industria Galda, anterioarele fiind Kozara Vințu de Jos, Europa Alba Iulia, Mureșul Vințu de Jos și Sportul Petrești) și este la a 3-a finală de Cupa României (event cu Europa Alba Iulia, în 2012; Sportul Petrești – 2018)
Foto: Viitorul Vama Seacă (facebook), Sorin Giurcă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Ce performanță! CSM Unirea Alba Iulia a câștigat Cupa României la polo senioare Rezultat excelent pentru sportul din Alba, realizat la Târgu Mureș, unde CSM Unirea Alba Iulia a câștigat Cupa României la polo senioare! Este practic cea mai importantă realizare a clubului albaiulian, de la înființare, CSM Unirea Alba Iulia aducând în panoplie un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun