Societate

Incompetenţă şi diletantism în recalcularea pensiilor militare

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD Alba consideră că Guvernul Boc trebuie să stopeze imediat procesul de recalculare a pensiilor militare şi să dea urgent banii înapoi celor care au primit pensii mai mici la începutul acestui an. Potrivit declaraţiei liderului PSD Alba, Ioan Dîrzu, „ministrul Apărării, Gabriel Oprea şi Traian Băsescu se ascund de zecile de mii de pensionari pe care i-au păcălit. Este inacceptabil să dai oamenilor mai puţini bani doar pentru că nu ai fost în stare să (re)calculezi în timp util pensiile militarilor. În acest moment, Guvernul se află în afara legii şi în afara ordinii de drept, deoarece refuză să pună în aplicare hotărârea definitivă din 7 ianuarie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost suspendată HG 735/2010. Totodată, PSD Alba consideră că Băsescu trebuie să răspundă pentru promisiunea pe care a făcut-o în privinţa pensiilor militare, în campania electorală din 2009, când le-a spus militarilor că va trimite Legea pensiilor înapoi la Parlament, dacă aceasta le va afecta veniturile”. Ioan Dîrzu a completat că PSD Alba va veni în sprijinul pensionarilor militari ale căror pensii au fost diminuate şi vor să dea statul în judecată, acordând asistenţă juridică. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Societate

Opinii - Comentarii

15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă

Ioana Oprean

Publicat

în

15 noiembrie 2026: 39 de ani de la revolta anticomunistă de la Brașov. Mii de muncitori au ieșit în stradă Pe 15 noiembrie 2026 se împlinesc 39 de ani de la una dintre cele mai importante revolte anticomuniste din România ultimului deceniu al regimului Ceaușescu. Într-o duminică în care românii erau chemați la urne pentru […]

Citește mai mult

Societate

Ce punem pe masă în noiembrie: Care sunt alimentele esențiale ale momentului

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce punem pe masă în noiembrie: Care sunt alimentele esențiale ale momentului Luna noiembrie schimbă nu doar peisajul, ci și obiceiurile alimentare ale românilor. Odată cu instalarea frigului, coșul de cumpărături se îndreaptă tot mai mult către legume consistente, fructe de sezon, conserve și produse care pot asigura o alimentație echilibrată pe parcursul iernii. Varza, […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

Foto știrea ta | „Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc”

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc” O groapă de pe strada George Barițiu din Alba Iulia a fost plombată doar parțial, materialul folosit acoperind numai o parte din suprafața acesteia.  Din acest motiv, o parte din porțiunea deteriorată a rămas în continuare […]

Citește mai mult