Închirierea bicicletelor în Alba Iulia, mai SCUMPĂ din aprilie. GRATUITATE pentru elevii până în 18 ani
Consilierii locali ai municipiului Alba Iulia, au aprobat în ședința din 30 martie, modificarea tarifului de închiriat biciclete de la 4 lei/oră, la 8 lei/ prima ora de închiriere şi 7 lei următoarele ore, modificarea tarifului pe zi, de la 15 lei/24 ore, la 30 lei/24 ore.
Consilierul Ionuț Fulea a propus ca elevii până în 18 ani să aiba gratuitate, dar după o oră să plătească doar jumătate din suma.
Context – Green Revolution susţine reducerea poluării în marile oraşe, a impactului pe care activităţile umane îl au asupra mediului, cât şi creşterea calităţii vieţii locuitorilor în marile aglomerări urbane. Green Revolution îşi propunem să realizeze împreună cu autorităţile, strategii şi politici de mediu coerente.
Totodată militează pentru introducerea bicicletei ca mijloc de transport alternativ, pentru reducerea consumului de energie, pentru folosirea surselor regenerabile şi a tehnologiilor verzi, pentru implementarea sistemelor de colectare selectivă a deşeurilor şi pentru educaţia ecologică în şcoli.
Astfel în oraşele din României fiecare cetăţean trebuie să se bucure de un mediu curat iar comunităţile şi autorităţile trebuie să fie angajate, permanent, în sprijinul dezvoltării durabile a mediului urban.
Astfel printr-un parteneriar încheiat în anul 2014 între Municipiul Alba lulia şi Asociaţia Green Revolution – România, aceştia din urma pun la dispoziţia cetăţenilor urbei şi a turiştilor interesaţi un număr de 50 bicilete disponibile pentru închiriere.
Important de menţionat este faptul că Municipiul Alba lulia a beneficiat de privilegiile unui „proiect pilot”, fiind singurul oraş din ţară în care s-a pastrat tariful de 4 lei/h şi 15 lei/24 ore până la sfârşitul sezonului 2020, iar toate celelate oraşe în care activează centre de închiriere Ivelo, având tarifele modificate la valorile mai mari, încă din anii 2018-2019
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”
Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]