Începând de luni, persoanele fizice pot aplica în Programul ”Rabla”. 104 dealeri autorizați la nivel național
Potrivit Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, persoanele fizice care vor să achiziționeze o mașină nouă pot aplica, începând de luni, în cadrul Programului ”Rabla”, la cei 104 dealeri autorizați din întreaga țară.
În cadrul Programului cu o valoare totală de 200 milioane lei, au fost alocate 20.000 de tichete pentru persoane fizice și 5.000 de tichete pentru persoane juridice și instituții publice. Tichetele vor fi alocate electronic, în sistemul informatic gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu.
Din totalul bugetului alocat, 162,5 milioane lei sunt destinate pentru persoanele fizice, iar 37,5 milioane lei pentru persoanele juridice, inclusiv instituții publice, operatori economici fără personalitate juridică, organizații profesionale care sunt organizate și își desfășoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale.
Ghidul de finanțare pentru Programul ”Rabla 2015” a fost aprobat prin Ordinul ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, publicat în Monitorul Oficial al României din 30 martie 2015.
În urma dezbaterii publice, valoarea eco-bonusurilor acordate în cadrul Programului ”Rabla 2015” a fost modificată față de varianta inițială propusă, aceasta fiind majorată pentru autoturismele cu sistem de propulsie electric hibrid care beneficiază de tehnologii avansate (de tipul plug-in).
”Decizia de modificare a valorii eco-bonusurilor a venit în urma consultării cu toți factorii interesați de acest program. În urma dezbaterilor, s-a ajuns la concluzia că este nevoie de acordarea unor eco-bonusuri diferențiate, cu o valoare mai mare pentru autoturismele care poluează cel mai puțin. Considerăm că această decizie reprezintă încă un pas spre un program Rabla 2016 pe care ni-l dorim sută la sută ecologic”, a spus Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului.
Astfel, valoarea eco-bonusurilor este de 750 lei la achiziționarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcționare mixt, potrivit mențiunilor înscrise în certificatul de conformitate al autovehiculului nou.
La achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid convenționale) se va acorda un ecobonus în valoare de 1.500 lei. Pentru cumpărarea unui autovehicul nou electric hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in) se va acorda un eco-bonus în valoare de 2.500 lei.
În continuare, se menține posibilitatea cumulării a maxim două eco-bonusuri. Valoarea primei de casare a fost menținută la 6.500 lei.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat
E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF
Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]
