UPDATE: Incendiu la un grajd în Blaj pe strada Fabricii
Un incendiu care a produs pagube de circa 12.000 de lei a avut loc vineri, 17 februarie, în jurul orei 11.00, pe strada Fabricii, din Blaj. Pompierii Gărzii din localitate au intervenit pentru stingerea flăcărilor, care a cuprins acoperişul unei anexe gospodăreşti, cu două autospeciale cu apă şi spumă.
Au ars acoperişul şurei pe o porţiune de circa osutăpatruzeci de m2, patru m3 de cherestea, osutăcincizeci de m2 de parchet, 40 de caferi, zece plăci de PFL, 48 de m2 din tavanul anexei, dar şi două frigidere şi o ladă frigorifică, care erau depozitate în podul şurii.
Pagubele evaluate în urma incendiului se ridică, potrivit pompierilor, la aproximativ 12.000 de lei, iar bunurile care au fost salvate de la distrugere la peste 30.000 de lei. Cauza incendiului este un burlan al sobei, amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile din jur.
Proprietarul imobilului care este acum bun de pagubă, avea construită lângă şură, pe care o folosea şi ca depozit pentru diferite bunuri, o anexă unde funcţiona o sobă, a cărei burlan nu respecta nicio normă de prevenire a incendiilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Un drapel uriaș de 42 de metri pătrați va putea fi văzut pe Catedrala Încoronării din Alba Iulia de 1 Decembrie 2026
Un drapel uriaș de 42 de metri pătrați va putea fi văzut pe Catedrala Încoronării din Alba Iulia de 1 Decembrie 2026 Pregătirile de la Alba Iulia pentru 1 Decembrie 2026 continuă și la capitolul steaguri. Palatul Principilor a realizat frecent o achiziție directă intitulată „Servicii realizare steaguri 1 Decembrie“. Cea mai spectaculoasă piesă din […]
Foto | La Colegiul Militar din Alba Iulia, Magia Disney coboară pe scena Balului Bobocilor 2026! 14 boboci luptă pentru coroană: Când se vor alege laureații
La Colegiul Militar din Alba Iulia, Magia Disney coboară pe scena Balului Bobocilor 2026! 14 boboci luptă pentru coroană: Când se vor alege laureații Șapte perechi de boboci, probe captivante și momente artistice inspirate din universul Disney – toate promit o seară de poveste la Balul Bobocilor 2026 al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba […]
Victorie în primă instanță pentru Consiliul Local Alba Iulia în disputa cu STP privind reorganizarea transportului public: Ce a decis Tribunalul Alba
Victorie în primă instanță pentru Consiliul Local Alba Iulia în disputa cu STP privind reorganizarea transportului public: Ce a decis Tribunalul Alba Un litigiu important pentru viitorul transportului public din Alba Iulia s-a încheiat, în primă instanță, cu o soluție favorabilă administrației locale. Tribunalul Alba a respins, joi, 11 noiembrie 2026 ca neîntemeiată, cererea de […]
