În weekend, jandarmii din Alba și Mureș asigură ordinea publică la evenientele organizate în Alba Iulia, Sebeș, Cricău și Ighiu
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba va asigura în perioada 19 – 21 iunie a.c. măsurile de ordine publică pe timpul a patru manifestări publice la care se preconizează participarea a peste 7000 de persoane.
Alături de jandarmii din judeţul Alba se vor afla efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ”Regele Ferdinand I” – Târgu Mureş şi, împreună, vor acţiona pentru asigurarea unui climat optim de ordine şi disciplină publică şi preîntâmpinarea apariţiei unor evenimente negative.
Este vorba de “ Festivalul muzicii”, organizat în municipiul Alba Iulia, în Cetatea Alba Carolina, latura de vest, de “ Festivalul Cetăţilor Dacice”, care va avea loc în localitatea Cricău, de “Festivalul Zilele Cetăţii Muhlbach”, organizat în municipiul Sebeş precum şi de o manifestare sportivă care se va desfăşura în localitatea Ighiu. Efectivele de jandarmerie vor acţiona în scopul protecţiei participanţilor şi spectatorilor, vor urmări preîntâmpinarea unor situaţii tensionate şi vor asigura o intervenţie rapidă pentru combaterea faptelor antisociale sau a altor acţiuni care pot afecta grav liniştea şi ordinea publică.
”Pentru evitarea incidentelor, le recomandăm celor care vor lua parte la acest evenimente publice să respecte indicaţiile organizatorilor şi ale forţelor de ordine, să manifeste respect faţă de persoane şi bunurile acestora, să evite consumul excesiv de alcool sau în public şi implicarea în conflicte de orice natură. În cazul în care sunt martori la săvârşirea unor fapte antisociale le indicăm să solicite ajutorul echipajelor de jandarmerie sau poliţie. Totodată, reamintim că vor fi luate măsuri legale împotriva celor care vor fi depistaţi având asupra lor arme de orice fel, artificii sau petarde, împotriva celor care vor arunca obiecte înspre scenele organizate sau care vor forţa dispozitivele şi cordoanele de ordine, dacă va fi nevoie ca acestea să fie constituite. Orice neregulă constatată poate fi sesizată jandarmeriei prin apel la numărul unic de urgenţă 112 sau direct jandarmilor angrenaţi în asigurarea ordinii şi liniştii publice”, transmite Cosmin Jurcoveț, purtător de cuvânt al IJJ Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]
Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”
Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]
