În Vinerea Mare, derby „de Alba” în eşalonul terţ la Ighiu | Performanţa – AFC Unirea 1924 Alba Iulia, sau antrenorii Mihai Manea şi Adorian Himcinschi în faţă cu trecutul!
În Vinerea Patimilor, la Ighiu se dispută al doilea derby „de Alba” din returul Seriei a 4-a a Ligii a 3-a. Aparent, prin poziţiile din ierarhie ale celor două combatante, Performanţa – locul 7 (27 de puncte), respectiv AFC Unirea 1924 Alba Iulia – poziţia a 11-a (19 puncte), întâlnirea nu are o miză aparte, însă componenţa băncilor tehnice conferă o notă sporită de tensiune, dar şi de atractivitate.
Dacă Mihai Manea, „principalul” gazdelor va fi adversar al echipei din Cetatea Marii Uniri, al cărui tricou l-a îmbrăcat ca şi jucător, pentru Adorian Himcinschi va fi prima apariţie în postura de oponent al grupării ighiene pe care a părăsit-o în toamnă.
*Mihai Manea: “Este un meci special pentru mine”
„În condiţiile în care jucăm împotriva Unirii Alba Iulia, un derby judeţean, este firesc să ne aşteptăm la o partidă mai aparte. Vor fi multe elemente interesante la mijloc, plecând de la jucătorii ce au activat la ambele formaţii. Îmi respect adversarul şi toate persoanele care activează la Unirea Alba Iulia şi îmi doresc să câştige cea mai bună echipă”, a declarat Mihai Manea. Adorian Himcinschi şi Mihai Manea au colaborat în diverse impostaze în ultimul deceniu, „Him” fiind secund la Unirea Alba Iulia în perioada când Manea era jucător. De asemenea, în perioada Europa Alba Iulia, Himcinschi l-a avut secund pe Mihai Manea. În acelaşi timp însă, cei doi tineri antrenori au fost şi adversari în Liga a IV-a, într-o aspră bătălie pentru câştigarea campionatului, între Performanţa şi Mureşul Vinţu de Jos, în stagiunea 2014-2015, când ighienii s-au impus în ambele jocuri directe, 3-0 şi 3-1, reuşind să ajungă la baraj şi apoi acceadă în Liga a 3-a. Mai mult, Performanţa şi-a adjudecat atunci şi Cupa României, faza judeţeană şi Supercupa AJF Alba, învingând de fiecarea dată echipa condusă de Mihai Manea.
*Himcinschi: „La Performanţa am trăit cea mai bună perioadă a carierei”
Adorian Himcinschi a activat în jur de doi ani la Performanţa Ighiu, din toamna anului 2014, până în toamna trecută, cunoscând rezultate deosebite: promovarea în eşalonul terţ şi terminarea primei stagiuni din Liga a 3-a pe locul secund. Vara trecută, planurile au fost îndrăzneţe, promovarea în Liga a 2-a, însă după numai 5 etape a fost demis de la Performanţa, meciul de vineri fiind primul în care Himcinschi va fi adversar al fostei sale echipe. „Trăiesc un sentiment aparte înaintea acestui joc. La Performanţa am trăit o perioadă foarte frumoasă, cea mai bună a carierei, care a trecut însă şi rămâne numai statistica”, a spus Himcinschi. „N-am nimic de împărţit cu nimeni. Sper ca lumea din Ighiu să aprecieze ce am făcut acolo şi să mă primească aşa cum ar trebui”, a menţionat „prinicipalul” uniriştilor.
„Ne aşteaptă un joc la fel de important ca şi celelalte, dar ne agăţăm de orice confruntare. Pentru noi este o partidă de campionat, disputată în deplasare, încercăm să ne continuăm şirul prestaţiilor bune şi să obţinem un rezultat favorabil”, a
precizat antrenorul Adorian Himcinschi. „Ştiu că întâlnim un adversar dificil, o echipă imprevizibilă, cu pretenţii, însă ne dorim să prelungim seria pozitivă şi să adunăm puncte”, a spus Mihai Manea, ce contează şi pe Fetiţa – revenit după o suspendare. Echipierii Ighiului îşi vor primi înaintea meciului primele cuvenite pentru cele 9 puncte strânse în retur, titularii urmând să primească suma de 900 de lei.
*Date total schimbate faţă de tur, infirmerie plină la „alb-negri”
Dacă la Performanţa Ighiu nu sunt probleme de lot, cu excepţiile numite Buda şi S. Turuş – ce nu s-au mai prezentat la antrenamente, în schimb AFC Unirea Alba Iulia are dificultăţi majore în privinţa unsprezecelui de start. Cea mai importantă absentă este aceea a căpitanului Ciprian Selagea – suspendat, acesta ratând din pricina cumulului de avertismente derby-ul judeţean. Din diverse motive medicale, Adorian Himcinschi nu poate conta pe şase jucători, Goguţa, S. Iacşa, Davidaş, Ioani, N. Rus şi Lăsconi, doar ultimul având şanse să fie recuperat.
Comparativ cu partida din tur, de la Zlatna, câştigată de Performanţa Ighiu cu 2-0 (0-0), goluri Fabian Himcinschi (fiul antrenorului Adorian Himcinschi) şi Silviu Turuş, datele sunt total schimbate. Combatantele din Alba au alţi antrenori pe băncile tehnice, plecând în pauza competiţională Radu Andone (Unirea) şi Vasile Ursu (Performanţa). În efectivul ighian se mai regăsesc numai Circov şi Fetiţa, iar G. Toma a ajuns între timp la… Unirea Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto: Star Pro Optimum, rezultate excelente la turneul Academiei Hagi! Locul întâi la Under 12 și locul 3 la Under 13, pentru micuții fotbaliști albaiulieni
Star Pro Optimum, rezultate excelente al turneul Academiei Hagi! Locul întâi la Under 12 și locul 3 la Under 13, pentru micuții fotbaliști albaiulieni! Clubul Star Pro Optimum a încheiat cu rezultate deosebite turneul de fotbal desfășurat în cadrul bazei sportive a Academiei Hagi, școala de fotbal a Gheorghe Hagi, actualul seelcționer al României Tinerii […]
Albaiulianul Cornel Țălnar, replică pentru „Procurorul” Dinu: „Mă rog la Bunul Dumnezeu să îmbătrânim frumos” | Conflict dur, iscat de un apartament în București!
Antrenorul albaiulianCornel Țălnar, replică pentru „Procurorul” Dinu: „Mă rog la Bunul Dumnezeu să îmbătrânim frumos” | Conflict dur, iscat de la un apartament în București! Cornel Țălnar (69 de ani) a evitat să mai pună paie pe foc în conflictul cu nașul său, Cornel Dinu (78 de ani), în ciuda jignirilor care i-au fost adresate. […]
FOTO | Mihnea Costachi, de la CSM Unirea Alba Iulia, locul 2 la Open Orăștie – Șah Rapid: Aproape 100 de participanți de toate vârstele au luat startul la competiție
Mihnea Costachi, de la CSM Unirea Alba Iulia, locul 2 la Open Orăștie – Șah Rapid: Aproape 100 de participanți de toate vârstele au luat startul la competiție Sâmbătă, 31 octombrie, Orăștie a găzduit un puternic concurs de Șah Rapid. Aproape 100 de participanți de toate vârstele au luat startul la competiție. Sportivii de la […]
