În luna mai, 13 beneficiari ai ajutoarelor sociale din Aiud nu au primit banii după ce nu au efectuat munca obligatorie în folosul comunității
În luna mai, 13 beneficiari e venit minim garantat nu au primi ajutor social pentru că nu au efectuat munca obligatorie în folosul comunității, informează Primăria Municipiului Aiud.
„Persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social primesc sprijinul comunității doar în măsura în care își respectă obligațiile față de aceasta.
Prestarea orelor de muncă în folosul comunității nu este opțională. La nivelul municipiului Aiud beneficiarii de ajutor social prestează lunar între 11 și 39 de ore de muncă în folosul comunității.
În luna mai 2021 au fost în plată 111 dosare.
– Dintre aceștia 73 de persoane au fost apte de muncă;
– 51 de persoane au prestat orele de muncă
– 5 dosare au rămas suspendate din luna aprilie 2021;
– 6 dosare s-au suspendat începând cu luna iunie 2021;
– 2 dosare au încetat cu luna iunie 2021 deoarece nu au efectuat orele de munca 3 luni consecutiv;
– 4 persoane au fost scutite de muncă conform adeverințelor medicale;
– 5 dosare au încetat deoarece titularii/membrii s-au angajat cu contract de muncă sau au plecat din localitate”, au transmis reprezentanții Primăriei Aiud prin intermediul paginii de socializare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția
Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir
Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]