Opinii - Comentarii

În judeţul Alba, Alianţa DA a renăscut! Ioan Dîrzu se întreabă – „Oare ce interese se ascund în spatele acestei trădări?”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    După ce în urmă cu mai bine de două săptămâni, PDL a devansat USL, la Alba Iulia şi în judeţ, cu câteva mii de voturi, au urmat negocieri,  strategii şi protocoale. În timpul negocierilor, PSD şi-a manifestat dorinţa de a numi vicepreşedintele CJ Alba şi viceprimarul la Baia de Arieş, bazându-se pe faptul că nu deţine funcţia de prefect, aşa cum prevede protocolul USL, ci cea de subprefect. PP-DD a vrut funcţiile de viceprimar la Alba Iulia şi vicepreşedinte al CJ Alba, iar PNL a cerut două funcţii de viceprimari: la Alba Iulia şi la Sebeş. Până la urmă, prea puţin a mai contat dorinţa electoratului, aceea de schimbare şi PNL a dat mâna cu PDL, uitând şi de protocolul pe care PSD şi PNL l-au semnat atât la nivel local, cât şi la nivel naţional. Acelaşi protocol care prevede că USL nu va colabora niciodată cu PDL. Oare de câte ori a rostit aceste cuvinte liderul PNL, copreşedinte al USL, Crin Antonescu? Până la urmă, în Alba, dorinţa politicianului a fost cea care a primat, iar dorinţa cetăţeanului, aceea de schimbare, a rămas, din păcate, tot o simplă dorinţă, o amăgire. Şi atunci, mai avem dreptul să-i condamnăm pe cei care refuză să-şi exercite dreptul de vot? Iată o dovadă în plus că vor rămâne cu un gust amar. „Votul tău contează!” Oare cât adevăr mai există în acest slogan?
Ioan Dîrzu, preşedintele PSD Alba şi copreşedinte al USL Alba a precizat: „E foarte clar că e vorba de o trădare pe faţă şi din acest moment noi nu vom mai colabora cu PNL la nivel local. De ce? Pentru că acest partid a încălcat protocolul USL parafat la nivel judeţean. Asta e mulţumirea din partea aşa-zişilor lideri PNL, pentru că noi, PSD, le-am susţinut candidaţii la Consiliul Judeţean Alba şi la Primăria Alba Iulia! Şi nu putem să nu ne întrebăm: Oare ce se ascunde în spatele acestei trădări, ce interese i-au îndemnat să recurgă la acest gest? Cu siguranţă situaţia va fi tranşată de conducerea centrală a USL, care nu va accepta această trădare”.
Ovidiu Jidveian, preşedintele PSD Alba Iulia, este de părere că “Alianţa DA s-a refăcut în judeţul Alba, contrar protocolului USL de la nivel naţional şi local, care interzice orice colaborare cu PDL la constituirea consililor locale şi a celor judeţene. Noi am fost fair-play şi am respectat înţelegerea avută vineri cu PP-DD şi PNL, conform căreia USL urma să facă majoritate atât la Alba Iulia, cât şi în Consiliul Judeţean Alba. Se pare că unii au ales să încalce protocolul şi au negociat separat un protocol secret cu PDL. În ceea ce priveşte consiliul local, PSD a respectat protocolul, consilierii acestui partid votând pentru Simone Albani şi pentru Dorin Şerdean. Ne-am dat seama că ceva nu a fost în regulă în protocolul negociat vineri, ce urma să fie semnat duminică, dintre USL şi PP-DD, întrucât Teodor Atanasiu nu a mai fost de găsit ieri, pentru parafarea propriu-zisă a protocolului. De altfel, liberalii au votat împotriva propunerii ca eu să fiu preşedintele şedinţei de constituire a CL Alba Iulia”. Până când conducerea USL de la Bucureşti îşi va spune cuvântul, în judeţul nostru mulţi dintre noi vor trebui să-l recitească pe Caragiale, pentru a înţelege cât de bine se potrivesc scrierile lui vremurilor şi oamenilor de azi: „Să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic! … ori să nu se revizuiască, primesc! Dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele…esenţiale!”

Adriana DURIGĂ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Joia Mare din Săptămâna Patimilor: Cina cea de Taină, Spălarea picioarelor, Rugăciunea mai presus de fire şi trădarea Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Joia Mare din Săptămâna Patimilor: Cina cea de Taină, Spălarea picioarelor, Rugăciunea mai presus de fire şi trădarea Domnului Credincioşii prăznuiesc în Joia Mare din Săptămâna Patimilor patru evenimente, primele două care au fost făcute ziua, iar celelalte două în noaptea de joi spre vineri. Spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul, Cina cea de Taină, […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Miercurea Mare, ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus. Este ultima zi din Săptămâna Patimilor când se mai pot face treburi pe câmp sau se mai spală și calcă

Ioana Oprean

Publicat

în

Miercurea Mare, ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus. Este ultima zi din Săptămâna Patimilor când se mai pot face treburi pe câmp sau se mai spală și calcă Miercuri, în cea de-a treia zi din Săptămâna Patimilor, în biserici continuă Deniile, slujbe prin care credincioşii îl „petrec“ pe Hristos pe drumul Crucii, până […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Marţea Mare din Săptămâna Patimilor şi Pilda celor zece fecioare. Ce spune Sfânta Scriptură

Ioana Oprean

Publicat

în

Marţea Mare din Săptămâna Patimilor şi Pilda celor zece fecioare. Ce spune Sfânta Scriptură Citește și: MESAJE DE PASTELE ORTODOX. URARI de PASTE.  FELICITARI de PASTE care pot fi trimise prin SMS de Învierea Domnului În Marţea Mare din Săptămâna Patimilor Domnului, Sfinţii Părinţi au rânduit sa se citească Pilda celor zece fecioare.  Aceasta pilda […]

Citește mai mult