În cazul deputatului Ioan Dîrzu, funcția de director general la Prefera Foods ar putea să genereze o stare de incompatibilitate
Funcţia de director general de la Prefera Foods, deținută de către deputatul Ioan Dârzu concomitent cu calitatea de deputat, este de natură să genereze o stare de incompatibilitate, după cum se arată într-o adresă transmisă de ANI conducerii Camerei Deputaților. Potrivit Mediafax, alți 3 deputați, Aurel Nechita, Tamara Dorina Ciofu şi Petru Andea, ar fi în aceeași situație.
ANI a transmis, luni, Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, opinia sa cu privire la sesizările formulate în legătură cu deputaţii Tamara Dorina Ciofu, Aurel Nechita, Ioan Dârzu, Petru Andea, privind existenţa unor potenţiale stări de incompatibilitate sau conflict de interese.
În ceea ce îl priveşte pe deputatul Ioan Dârzu (PSD), în răspunsul ANI se precizează: „(…) opinăm că exercitarea demnităţii publice de deputat concomitent cu funcţia de consilier judeţean în cadrul CJ Alba este de natură să genereze o stare de incompatibilitate. De asemenea, exercitarea demnităţii publice de deputat concomitent cu funcţia de director general şi preşedinte al CA al unei societăţi comericale este de natură să genereze o stare de incompatibilitate„. (N.R. – Ioan Dîrzu a demisionat din funcția de consilier județean și a fost înlocuit săptămâna trecută cu liberalul Petru Cristea)
Precizăm că deși în declarația de avere deputatul PSD Ioan Dîrzu și-a trecut venituri ca director general și președinta al Consiliului de Administrație de la Prefera Foods, în declarația de interese apare doar ca acționar, astfel încât este posibil ca acesta să-și fi dat demisia din funcția de conducere.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]
