Actualitate

În anul școlar 2018 – 2019, cursurile încep în 10 septembrie, iar vacanța de iarnă va fi de trei săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Valentin Popa, Ministrul Educației, a decis ca în anul şcolar 2018 – 2019 cursurile să înceapă pe data de 10 septembrie, iar vacanţa de iarnă să fie de trei săptămâni, după consultări cu partenerii sociali, în cadrul unei şedinţe a Comisiei de Dialog Social, organizată de MEN.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit unui comunicat al MEN, transmis miercuri AGERPRES, principalul subiect aflat pe ordinea de zi a fost draftul ordinului de ministru privind structura anului şcolar 2018 – 2019, totodată fiind dezbătute şi o serie de proiecte ce urmează a fi aprobate în perioada care vine.

„Ascultând argumentele tuturor părţilor, ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a decis ca, în anul şcolar 2018 – 2019, cursurile să înceapă în data de 10 septembrie, iar vacanţa de iarnă să fie de trei săptămâni”, precizează sursa citată.

Pe agenda şedinţei au mai fost incluse, pentru informare, proiectul metodologiei şi calendarului de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2018 – 2019 şi proiectul de metodologie de acordare a gradaţiei de merit.

„Partenerii sociali ai MEN au fost invitaţi să transmită în decurs de o săptămână observaţii şi propuneri pe marginea celor două documente. Acestea vor fi analizate în comisiile tehnice şi, ulterior, în proxima şedinţă a Comisiei de Dialog Social. Punctele de vedere şi sugestiile care se vor cristaliza în urma acestui demers consultativ vor putea fi incluse în variantele finale ale documentelor anterior menţionate”, se arată în comunicat.

MEN precizează că în cadrul reuniunii, pe lângă poziţia ministerului, au fost prezentate punctele de vedere ale următorilor reprezentanţi în CDS: Consiliul Naţional al Elevilor, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Confederaţiile patronale CONPIROM, CONCORDIA/ ACUE şi Hermes/ Meridian.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult