Actualitate

În acest an, 250 de solicitări pentru eliberarea unor documente de la Arhive

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

În prima jumătate din acest an 250 cereri depuse de persoane fizice sau juridice au fost înregistrate la Serviciul Județean Alba al Arhivelor Statului. În principal, petenţii au solicitat eliberarea de extrase de stare civilă, certificate de vechime în muncă, acte doveditoare de proprietate și certificate de refugiat.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit șefului instituției, Dana Zecheru, 13 cereri au fost trimise spre soluţionare altor deţinători de documente, pentru 23 cereri au fost solicitate date suplimentare, 106 cereri au avut răspuns pozitiv, iar 89 cereri au avut răspunsuri negative.

”Răspunsurile negative s-au datorat fie faptului că în documentele deţinute de noi nu am regăsit informaţiile solicitate de petenţi (de regulă, pentru dovedirea părăsirii domiciliului în timpul celui de-al doilea război mondial), fie faptului că nu deţinem deloc documentele solicitate (în special pentru state de plată)”, a explicat reprezentantul SJAN.

Pentru soluţionarea cererilor au fost studiate 543 inventare, 1.323 dosare şi registre şi 7 publicaţii. Timpul mediu de răspuns la cereri a fost de 3,86 zile/ cerere, de la data înregistrării.

”Reamintim pe această cale petenţilor că, în conformitate cu Metodologia aprobată de Directorul Arhivelor Naţionale ale României, la depunerea cererilor, trebuie să comunice următoarele date: numele, prenumele şi adresa datele de stare civilă, eventual alte nume purtate anterior; obiectul solicitării; date privind identificarea actului solicitat ( instituţia emitentă, persoana pe numele căreia s-a emis actul, data emiterii, localitatea, eventual numărul actului, etc.); scopul în care se solicită actul; calitatea în care se solicită actul (descendent sau reprezentant legal) în cazul în care petentul nu este titularul actului respectiv. Calitatea se va dovedi prin înscrisuri (acte de satre civilă, certificat de moştenitor, act de proprietate) sau prin declaraţie pe proprie răspundere”, a mai spus Dana Zecheru.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]

Citește mai mult

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație

Ioana Oprean

Publicat

în

20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]

Citește mai mult