Ştirea zilei

În 9 decembrie – tu decizi dacă vor fi create mii de locuri de muncă în minerit!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Referendumul din 9 decembrie – cea mai importantă zi din ultimii 20 de ani, pentru oamenii din Apuseni!

Petrecerea Divorțaților

În ziua de 9 decembrie, când în ţara noastră au loc alegerile parlamentare, în 35 de localităţi din Apuseni şi din zonele limitrofe, care au avut de suferit de pe urma închiderii exploatărilor miniere, va fi organizat un referendum. Localnicii îşi vor spune părerea în legătură cu repornirea mineritului în Munţii Apuseni. În 9 decembrie, locuitorii din Roşia Montană, Zlatna, Câmpeni, Lupşa, Stremţ, Vadu Moţilor, Bucium, Ciuruleasa, Râmeţ, Vidra, Sohodol, Ponor, Ceru Băcăinţi, Almaşu Mare, Poşaga, Rimetea, Întregalde, Galda, Cricău, Meteş, Abrud, Albac, Arieşeni, Avram Iancu, Baia de Arieş, Bistra, Gârda de Sus, Horea, Ighiu, Livezile, Mogoş, Ocoliş, Poiana Vadului, Sălciua şi Scărişoara vor avea ocazia să spună ce-şi doresc, pentru viitor. Ei vor decide dacă o să trăiască în comunităţi dezvoltate sau îşi vor duce zilele, şi pe viitor, în sărăcie şi nevoi. Până acum, oficialii de la Bucureşti au venit la Roşia Montană şi le-au promis oamenilor că viaţa lor se va schimba odată cu repornirea mineritului în Apuseni. Anii au trecut şi oamenii au continuat să spere că o vor duce mai bine, însă nu s-a întâmplat aşa. Acum, participând la refe­rendum, dorinţa lor se va face auzită mai mult decât oricând. Ei au şansa de a-şi spune părerea, o şansă pe care nu au dreptul să o piardă pentru că cine ştie când vor mai avea o astfel de ocazie. Cu siguranţă, dacă oamenii din Apuseni vor trăi mai bine, atunci economia zonei, dar şi cea a judeţului se va relansa, va cunoaşte dezvoltarea mult aş­teptată din 1990 şi până în prezent. Îngrijoraţi de soarta comunităţilor pe care le reprezintă, primarii celor 35 de localităţi din Apuseni şi din zonele care au avut de suferit de pe urma închiderii exploatărilor miniere au avut iniţiativa organizării acestui referendum. Ei se plâng că mulţi dintre localnicii aflaţi în căutarea unui loc de muncă nu mai primesc niciun fel de sprijin financiar din partea statului, relansarea mineritului în Apuseni reprezentând o mare şansă pentru oamenii din zonă. La referendumul din 9 decembrie sunt aşteptaţi la urne 72.000 de cetăţeni cu drept de vot din cele 35 de localităţi. Ei vor trebui să răspundă la întrebarea „Sunteţi de acord cu repornirea mineritului în Munţii Apuseni şi a exploatării de la Roşia Montană?” Pentru ca referendumul să fie vali­dat este nevoie de prezenţa a 50 la sută plus unu din numărul total al alegătorilor înscrişi pe liste. Suntem siguri că localnicii îşi doresc locuri de muncă bine plătite, vor să aibă un viitor mai bun acasă, nu dincolo de graniţele ţării şi, nu în ultimul rând, vor să trăiască într-o comunitate modernă, dezvoltată. Ei au ocazia şi trebuie să demonstreze acest lucru în ziua de 9 decembrie, când fac un pas important pentru relansarea mineritului în Apuseni.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate

Ioana Oprean

Publicat

în

829 de kilometri de drumuri județene din Alba, pregătiți pentru iarna 2026-2027: Cinci sectoare vor fi închise, iar 20.752 de tone de material antiderapant sunt planificate Consilierii județeni Alba vor vota joi, 19 noiembrie 2026, în ședință ordinară, proiectul de hotărâre privind aprobarea „Planului operativ de acțiune privind prevenirea și combaterea înzăpezirii drumurilor județene în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari

Ioana Oprean

Publicat

în

România câștigă definitiv războiul juridic de la Roșia Montană! Gabriel Resources pierde ultima șansă de a obține 6,5 miliarde de dolari România a obținut victoria definitivă în dosarul Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc al Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a respins integral cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Decizia […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil

Ioana Oprean

Publicat

în

O comună de munte din Alba caută firmă pentru deszăpezire în iarna 2026-2027: În cât timp ar trebui să ajungă prestatorul pentru a acționa pe drumul către un important domeniu schiabil Primăria Șugag, din județul Alba, a publicat caietul de sarcini pentru serviciile de deszăpezire și combatere a poleiului din iarna 2026–2027. Valoarea estimată a […]

Citește mai mult