În 13 noiembrie, e derby în Liga a 4-a! Spicul Daia Română – CS Universitatea Alba Iulia, duelul primelor două clasate
Sâmbătă, 13 noiembrie, de la ora 14.30, în cadrul etapei a 12-a a Ligii a 4-a, este derby-ul turului la Daia Română. În acest joc se înfruntă primele două clasate din ierarhie, cele mai în formă combatante din acest eșalon.
Liderul CS Universitatea Alba Iulia, considerat marele favorit al luptei la promovare, are 9 victorii consecutive, pierzând puncte numai în etapa secundă, prin remiza de la Galda de Jos. Gazdele reprezintă surpriza plăcută a toamnei la acest nivel, plasându-se pe locul secund, cu 25 de puncte, la 6 “lungimi” de prima poziție. Cu siguranță, va fi un examen serios pentru studenții din Cetatea Marii Uniri, ce au în față tenacitatea trupei pregătite de Ștefan Fogoroși într-un meci cu tribunele pline dacă s-ar fi disputat cu spectatori. 
“Suntem conștienți de valoarea adversarului, o grupare cu un lot foarte bun, un efectiv compus din jucători experimentați, 3 dintre ei activând în Liga 1, mă refer la Mincă, Bucurică și I. Neag, iar restul în Liga a 3-a. Într-o partidă dificilă ne vom juca șansa, avem atuurile noastre și considerăm că nu avem nimic de pierdut”, a spus Ștefan Fogoroși, revenit la gruparea dăiană după scurta perioadă petrecută la începutul anului la Industria Galda de Jos, în Liga a 3-a. Spicul, o nucă greu de spart, are un parcurs peste așteptări, cu o singură sincopă în 10 etape (0-3 acasă cu Viitorul Sântimbru, în 26 septembrie, etapa a 5-a). Dăienii au a doua defensivă (6 goluri încasate), au strâns 4 succese la rând, ultimul, 5-1 la Teiuș, cel mai clar al sezonului, și au mai pierdut puncte doar în remiza albă de la Aiud.
“Spicul reprezintă o formație cu un antrenor foarte bun, a cărui mână se vede în actualul parcurs. Formația din Daia Română face parte din grupul echipelor bune la acest nivel, alături de Viitorul Sântimbru, Voința Stremț sau Industria Galda, într-o ordine aleatorie. Ne așteaptă un test dificil, de fapt pentru noi niciun joc nu este ușor. Ne respectăm adversarul, revelația turului, dar ne propunem să trecem și peste acest hop”, a declarat Mihai Manea, ce-i are indisponibili pe Mincă, I. Neag și Circov. CS Universitatea se bucură de cel mai bun golaveraj, 45-5, cu cel mai prolific atac și cea mai tare defensivă. Singurul duel direct a avut loc în urmă cu 2 ani, octombrie 2019, o remiză la Vințu de Jos, scor 1-1 (0-0), punct al amfitrionilor salvat în prelungiri de reușita lui Cl. Oara (90+4).
Articol apărut în ediția tipărită a ziarului „Unirea”, joi, 11 noiembrie
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3)! Coșmar pentru „roș-albaștri”! Vitinha: „Nu-și au rostul cuvintele!”
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3), în etapa 13 din Liga 3! Coșmar pentru „roș-albaștri”, al doilea eșec la rând!!! Metalurgistul Cugir a suferit cea mai drastică înfrângere stagională în fața fanilor, 0-3 (0-3) cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, după un prim act de coșmar al elevilor lui Vitinha. „A […]
Live video: Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3, la pauză! în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3, pe „Arena Cugir” Metalurgistul Cugir (locul 8, 13 puncte) – CSC Ghiroda și Giarmata Vii (locul 6, 19 puncte, vineri, ora 14.00, „Arena Cugir” (în tur, 3-3). La pauză oaspeții conduc cu 3-0, goluri înscrise de […]
Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive
Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive Gigi Becali a pus ochii pe Bogdan Apostu, oficialul la CSM Unirea Alba Iulia, pe care îl dorește în funcția de manager general al FCSB. Cele două părți urmează să se întâlnească luni, 16 noiembrie 2026, […]
