În 13 mai, cercetașii din Alba Iulia organizează o nouă ediție a Festivalului Luminii – Mii de ”gulguțe” vor lumina feeric zona Obelisc și Poarta a III-a
În 13 mai 2017 Cercetașii din Centrul Local Axente Sever Albă Iulia organizează încă o dată Festivalul Luminii și invită albaiulienii pentru câteva ore, să redescopere împreună cu ei frumusețea lucrurilor mărunte. Locația Festivalului este Zona Obelisc – Poarta a 3-a , iar evenimentul v-a avea loc începând cu ora 19.00.
Echipa de organizare a festivalului, din acest an, este formată din tineri cercetași, elevi de liceu. Aceștia și-au propus să reușească să aducă zâmbetul pe buzele a cât mai mulți albaiulieni, să ofere momente de neuitat și bineînțeles cel mai frumos Festival al Luminii de până acum.
Festivalul va dura aproximativ 3 ore, de la momentul aprinderii ”gulguțelor” și până la stingerea și strângerea lor. Cercetașii ne invită să îi acompaniem începând cu ora 19.00 în zona Festivalului unde ne așteaptă cu ateliere de realizat propriile ”gulguțe”, un atelier de noduri cercetășești – în special nodul prieteniei, dar și la un schimb de cărți – unde pentru a putea lua o carte, este necesar să aducem una cu noi, și să facem schimb.
Cercetașii au pornit Festivalul Luminii în 2010 în spaţiul din faţa Universităţii „1 Decembrie” pe care l-au decorat cu peste 2000 de gulguţe, „televizoare” din carton cu poze de la diverse activităţi şi cu cel mai important ingredient, „bucuria lucrurilor mărunte”. Ca activităţi desfăşurate în cadrul festivalului au inclus artă teatrală și cântece de chitară. Întreaga acţiune a fost pusă în mişcare de un grup de doar 50 de cercetaşi.
Festivalul Luminii s-a desfășurat pentru a doua oară în Alba Iulia, în 2011, de data aceasta în Cetatea Alba Carolina, la poarta a III-a a Cetății, lăudându-se cu un total de peste 4000 de gulguțe, tot atâtea lumânări aprinse. Au păstrat de atunci locația pentru priveliște și pentru istorie.
Ideea a apărut în anul 2004, când câțiva cercetași din Cluj-Napoca au încercat să le amintească oamenilor de fumusețea lucrurile mărunte din viața lor. Unindu-și forțele au realizat prima ediție a evenimentului, intitulat atunci Seara Viselor Împlinite, când clujenii prezenți au așezat, pe lacul din Parcul Central, aproximativ 200 de cutiuțe confecționate din hârtie, cu lumânări aprinse înăuntru, trimițând odată cu ele și visele lor, cât și dorința de a deveni realitate. De atunci, festivalul a continuat, în fiecare an,cu denumirea de Festivalul Luminii, iar din 2008 a devenit eveniment național, fiind organizat sincron de mai multe grupuri locale.
Festivalul Luminii este un eveniment național, organizat anual de către membrii Organizației Naționale “Cercetașii României” și tinerii voluntari locali. În anul 2017, festivalul ajunge la cea de-a 13-a ediție, și se va desfășura la nivel național începând cu luna mai.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale
DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale În legătură cu articolul publicat în data de 13 noiembrie 2026 privind plata serviciilor hoteliere pentru mama unui copil internat, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia formulează următoarele precizări, necesare pentru informarea corectă a publicului. Înțelegem îngrijorarea oricărui […]
13 noiembrie 2026 | Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș
Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș Prețurile carburanților au înregistrat o scădere în ultima lună, potrivit datelor Peco Online. Vineri, 13 noiembrie 2026, un litru de benzină costă cel puțin 9,59 lei în marile orașe din România, în timp ce prețul motorinei pornește […]
Video | Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune
Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune la Spitalul Municipal Blaj. Noua aparatură permite realizarea unor proceduri de înaltă […]
