Actualitate

Împrumut de peste 4 MILIOANE de euro, al Primăriei Alba Iulia pentru organizarea unor proiecte. Decizia, pe masa consilierilor locali

Ioana Oprean

Publicat

în

Împrumut de peste 4 MILIOANE de euro, al Primăriei Alba Iulia pentru organizarea unor proiecte. Decizia, pe masa consilierilor locali

Consilierii locali din Municipiul Alba Iulia vor fi nevoiți să voteze, în cadrul ședinței din data de 30 august, un împrumut al Primăriei Alba Iulia, în valoare de 4.048.583,00 euro, la CEC Bank.

Petrecerea Divorțaților

Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia a aprobat prin Hotărârea nr. 122 din 28.03.2023 contractarea şi garantarea cu veniturile proprii de către Municipiul Alba Iulia a unei finanţări rambursabile inteme/exteme în valoare de maximum 20.000.000 lei sau echivalentul în euro, în vederea realizării unor obiective de investiţii de interes local.

Pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor Hotărârii sus-menţionate, Municipiul Alba Iulia a derulat o procedura de achiziţie a serviciilor de creditare bancară.

În cadrul procedurii de achiziţie au fost primite oferte din partea a 3 societăţi bancare, respectiv: Banca Transilvania, BRD şi CEC Bank.

După finalizarea procedurii şi aplicarea criteriului de atribuire a fost desemnată câştigătoare oferta depusă de CEC Bank, în sumă de 4.048.583,00 euro, care s-a dovedit oferta cu preţul cel mai scăzut.

Potrivit prevederilor ofertei depuse şi a modelului de contract de credit, efectuarea primei trageri din credit va fi permisă după îndeplinirea unor condiţii precedente, expres menţionate, printre care şi aprobarea contractului de credit şi a contractelor de garanţie prin Hotărâre a Consiliului Local.

În vederea contractării împrumutului necesar pentru realizarea obiectivelor de investiţii de interes local identificate a fi prioritare de către aparatul de specialitate din cadrul Primăriei municipiului Alba Iulia, respectiv cofinanţarea proiectelor de construire a ansamblului urban cu spaţii socio-culturale, educative şi de locuit — cartier Gheorghe Şincai şi construirea Grădiniţei cu program prelungit nr. 16 în incinta Colegiului Tehnic „Alexandru Domşa” (fosta cantină),

Se propune aprobarea Proiectului de Hotărâre privind aprobarea semnării contractului de credit şi a contractului de ipotecă asupra creanţelor rezultate din venituri proprii ale autorităţii administraţiei publice locale, între CEC Bank SA şi UAT Municipiul Alba Iulia, în condiţiile de rambursare şi garantare rezultate în urma analizei efectuate.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație

Ioana Oprean

Publicat

în

20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]

Citește mai mult

Actualitate

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada?

Ioana Oprean

Publicat

în

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada? Odată cu instalarea sezonului rece, șoferii trebuie să acorde o atenție sporită echipării autoturismelor cu anvelope corespunzătoare condițiilor meteo. Dincolo de siguranța în trafic, neglijarea acestei obligații poate atrage sancțiuni contravenționale consistente. În România, legislația nu stabilește o dată calendaristică fixă […]

Citește mai mult

Actualitate

Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte 

Ioana Oprean

Publicat

în

Gigantul rutier care va lega două autostrăzi prinde contur lângă Sibiu: Cel mai complex nod rutier din România va avea 10 bretele, pasaje pe trei niveluri și viaducte Gigantul rutier care va lega două autostrăzi, unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură rutieră din România, începe să prindă contur în apropiere de Sibiu. Constructorii […]

Citește mai mult