Impactul pandemiei asupra învățământului superior. Daniel Breaz: ,,calitatea învățământului clar NU a fost afectată de pandemie”
Așa cum știm deja, pandemia anului 2020 a cauzat o serie de ,,reforme’, iar unele planuri au fost mai afectate decât altele. Despre efectele atât pozitive și negative apărute în cadrul Universității ,,1 decembrie 1918” din Alba Iulia ne-a vorbit chiar rectorul universității, Daniel Breaz.
În ceea ce privește desfășurarea cursurilor, acesta a afirmat că lucrurile sunt puțin mai liniștitoare comparativ cu primul semestru al anului 2020-2021. Restricțiile s-au mai ,,relaxat” puțin, iar studenților li s-a oferit posibilitatea să meargă la facultate în mod fizic, la disciplinele unde prezența lor în sălile de curs a fost imperios necesară. Cu toate că anul trecut lucrurile s-au desfășurat foarte repede și toată lumea a fost luată prin surprindere de schimbările care au apărut, Universitatea a reușit să se adapteze cu brio în doar o săptămână ,,Universitatea este pregătită, pentru că anul trecut, atunci când a fost începutul pandemiei și am fost nevoiți să trecem în sistemul online de educație, am reușit acest lucru, să ne conformăm, cred că într-o săptămână. Din punct de vedere al dotărilor, al părții tehnice, stăm foarte bine și putem să organizăm toate activitățile noastre online.’‘
Nici studenții nu au fost uitați de conducerea universității. S-au făcut demersurile necesare pentru a cumpăra tablete, laptopuri și tot ceea ce este necesar pentru ca cei care nu au foarte multe posibilități financiare să își continue activitatea fără probleme, chiar și în mediul online. Studenții de la Facultatea de Științe Economice au primit până în momentul de față aproximativ 300 de tablete, pentru a putea să desfășoare activitatea didactică în acest mod.
Un avantaj considerabil al cursurilor online
Nu este de neglijat impactul ,,pozitiv” pe care pandemia l-a avut în rândul studenților, unii dintre aceștia preferând sistemul online în detrimentul celui clasic. Rectorul mărturisește că a constatat o prezență mult mai bună la cursuri în rândurile masteranzilor, pentru care este mai facilă participarea în acest mod ,,pentru că foarte mulți lucrează, sunt angajați și nu sunt toți din Alba Iulia și nu ar fi avut posibilitatea să participe fizic la cursuri. ” De asemenea, și absenteismul din sesiune a cunoscut o scădere semnificativă (de la 15% la 6%).
Nici profesorii nu au avut mari bătăi de cap în ceea privește acomodarea, deși aceștia preferă să își susțină cursurile în format fizic. Cu toate acestea, ei au făcut tot ce le-a stat în puteri pentru a asigura o continuitate în procesul didactic ,,și profesorii s-au adaptat la fel de repede ca și studenții, deși este mult mai plăcut, din punctul meu de vedere, să țin cursul fizic, față în față, decât să stau și să țin cursul respectiv în fața unei camere video. Ne-am adaptat din mers, fără să avem nicio problemă, fără să fie sincope în actul de predare-învățare.”
Căminul sudențesc va fi funcțional începând cu toamna aceasta
Căminul, construit printr-un program național de către Compania Națională de Investiții va avea 262 de locuri, două locuri în cameră, băi proprii și aer condiționat în fiecare cameră. Acest cămin modern va putea fi folosit în următorul an universitar, deoarece termenul de execuție este finalul lunii aprilie, iar lucrările par să fie în grafic.
Mai mult de jumătate din studenți își găsesc loc de muncă în domeniul în care au absolvit
Conform informațiilor care ne-au fost furnizate de Daniel Breaz, aproximativ 87% din studenți își găsesc un loc de muncă în domeniul în care au absolvit. Această performanță se reflectă si în cele trei calificative consecutive de ,,Grad ridicat de încredere”, pe care universitatea le-a primit de la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS). De asemenea, un alt fapt demn de menționat este că UAB se află în rândul primilor 3 furnizori de resurse umane pentru compania BOSCH, aproximativ 25% dintre angajații de acolo fiind absolvenți ai UAB ,,săptămâna trecută, UAB a inaugurat prima Academie Bosch, care urmează să funcționeze din aprilie. În cadrul academiei, în colaborare cu profesorii de la UAB, specialiștii Bosch vor susține 6 cursuri după un curriculum propriu, la care pot participa gratuit studenți din anii III și IV de studii de la orice specializări. La absolvire, ei vor primi un certificat, care va reprezenta un atuu față de alți contracandidați, dacă absolvenții acestei academii vor vrea să se angajeze la Bosch.”
De asemenea, trebuie să menționăm și faptul că UAB a primit o finanțare de 44.650 de euro pentru un proiect Erasmus ,,Innovative competence in online higher education”, care are ca scop îmbunătățirea activităților educaționale în format hibrid, facilitarea practicilor inovatoare în procesele educaționale în mediul virtual și consolidarea cooperării dintre instituții de învățământ superior pentru educația digitală. Toate aceste realizări ridică universitatea în topul universităților din țară, lucru scos în evidență de rectorul universotății ,,părerea mea este că UAB se află între primele 25% dintre universitățile din România, iar în cadrul Consiliului Național al Rectorilor sunt reprezentate 73 – 74 de universități de stat și private acreditate. Așadar, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia ar fi cam printre primele 20 de universități din țară.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Pădurea urbană de la Sebeș: „Naturalizare controlată”, care păstrează vegetația valoroasă existentă și o completează cu specii noi. A fost lansată licitația pentru execuția lucrărilor
Pădurea urbană de la Sebeș: „Naturalizare controlată”, care păstrează vegetația valoroasă existentă și o completează cu specii noi. A fost lansată licitația pentru execuția lucrărilor Primăria Municipiului Sebeș a scos la licitație execuția lucrărilor pentru amenajarea unei păduri urbane lângă Parcul Arini, pe malul râului Sebeș. Valoarea estimată a contractului este de 1.066.990 de lei, […]
Primăria Alba Iulia caută un organizator pentru Târgul de Crăciun și Târgul de Paște în Cetate, pe următorii patru ani: Selecție de oferte lansată
Primăria Alba Iulia caută un organizator pentru Târgul de Crăciun și Târgul de Paște în Cetate, pe următorii patru ani: Selecție de oferte lansată Primăria Alba Iulia a scos la selecție de oferte concesionarea serviciilor de organizare a celor două mari evenimente sezoniere din Piața Cetății Alba Carolina: Târgul de Crăciun și Târgul de Paște. […]
Cine primește mai mulți bani după rectificarea bugetară de la Alba Iulia din octombrie 2026: Lista
Cine primește mai mulți bani după rectificarea bugetară de la Alba Iulia din octombrie 2026: Lista Consilierii locali din Alba Iulia vor vota vineri, 9 octombrie 2026, într-o ședință extraordinară, rectificarea bugetului general de venituri și cheltuieli pe 2026. Proiectul de hotărâre (nr. 425 din 5 octombrie) este inițiat de primarul Gabriel Pleșa și este […]
