Sport

„Îmi doresc să se rezolve litigiul cu Unirea”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Afirmă Fabian Himcinschi (Empoli FC)

 

    Transferat în luna iulie în Serie B, atacantul albaiulian Fabian Himcinschi este în mijlocul scandalului declanşat între FC Unirea Alba Iulia şi Empoli FC, club care încă nu a achitat suma de 105.000 euro către divizionara secundă. Din acest motiv, activitatea clubului albaiulian este paralizată şi elevii lui Gherman au şanse mari să petreacă Sărbătorile cu buzunarele goale. „Pe mine personal nu mă afectează foarte tare pentru că deja mă depăşeşte situaţia creată. Se discută la nivelul cluburilor implicate”, a declarat Fabian, internaţionalul Under 17, marcatorul unicului gol tricolor la Campionatul European din Serbia.
   „Regret că s-a creat acest diferend şi îmi doresc să se rezolve cât mai repede, pentru că Unirea a fost corectă cu Empoli. Probabil în acest moment, actuala mea echipă are ceva probleme cu banii, însă din punctul meu de vedere par a fi oameni serioşi”, a mai adăugat Himcinschi junior. Acesta a primit drept de joc în 18 octombrie şi până în prezent a bifat 4 partide oficiale, una de debut cu FC Torino (în Cupa Italiei) şi alte trei pentru formaţia „Primavera”, clasată pe poziţia a 4-a în ierarhie (cu Parma, Juventus Torino şi FC Torino). „În etapa trecută n-am intrat pentru că am avut ceva probleme cu genunchiul, nu m-am antrenat. Doar de astăzi (nr – luni) încep pregătirea normală”, a conchis Fabian, ce se va întoarce în ţară în jurul datei de 20 decembrie. Conflictul deschis cu Empoli FC ar putea ajunge pe masa FIFA şi la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026!

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Mihnea Costachi (CSM Unirea Alba Iulia) – locul 2 la Transilvania Chess Festival 2026! Șahistul albaiulian Mihnea Costachi a urcat pe treapta a doua a podiumului la Transilvania Chess Festival, după un parcurs remarcabil: șase victorii și patru remize, într-o competiție internațională cu 233 de participanți din șase țări, printre care cinci mari maeștri. În […]

Citește mai mult

Sport

Foto: CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, victorii la Under 19 și înfrângeri la Under 17 | Duminică, 22 noiembrie, derby „de Alba” pe „Pielarul”! După o pauză de două săptămâni, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, conjudețenele angrenate în campionatele organizate de FRF au revenit cu rezultate similare ca în etapa a 11-a, […]

Citește mai mult

Sport

Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale

Dan HENEGAR

Publicat

în

România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]

Citește mai mult