Curier Județean

Ighiu: Rezident italian prins cu alcool ”la bord”, pe DJ 107 H

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Polițiștii din Ighiu au oprit pentru control, pe DJ 107 H, sâmbătă seara, un autoturism condus de un cetățean italian, în vârstă de 65 de ani, cu reședința în comună.

Petrecerea Divorțaților

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,55 grame/litru alcool pur în aerul expirat motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean Alba unde i-au fost recoltate mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

”Față de conducătorul auto cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, precizează reprezentantul IPJ Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul 

Ioana Oprean

Publicat

în

Canalizare menajeră pe strada Spitalului din Galda de Jos: Ce presupune proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea canalizare menajeră – str. Spitalului, loc. Galda de Jos, com. Galda de Jos, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Galda de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția

Ioana Oprean

Publicat

în

Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia: Iluminat arhitectural pentru clădirea unității de învățământ. Cât va costa investiția Clădirea Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia ar putea fi pusă în valoare și după apusul soarelui. Consiliul Local este chemat să aprobe documentația tehnico-economică, la faza Studiu de Fezabilitate, pentru obiectivul „Iluminat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult