Iepuraşul a(duce) cadouri pentru cugirenii din diaspora cu prilejul sărbătorilor de Paşte
Chiar dacă nu-şi mai permit ca altădată vacanţe petrecute în ţară, cu prilejul Sărbătorilor Pascale, cugirenii care lucrează în Spania, Italia sau Germania se străduiesc pe cât posibil să-şi manifeste sprijinul pentru cei dragi aflaţi acasă.
Aşa se explică faptul că timp de mai multe zile, în aproprierea Catedralei ”Adormirea Maicii Domnului” din Cugir sosesc, din Spania în mod special, maşini de transport conţinând cadouri (mai puţine că odinioară este adevărat), pentru familiile sau prietenii aflaţi în localitate, venite de la cei care au ales să-şi petreacă sărbătorile de Paşte în ţările în care muncesc.
Din discuţiile purtate cu cei care aşteptau să-şi primească darurile am aflat că obiceiul se repetă de cel puţin 15 ani, nu doar de Paşte ci şi de Crăciun sau alte sărbători. Dar, aşa cum precizau unii dintre destinatarii locali, niciodată maşinile nu se întorc goale spre ţările de unde au pornit. La rândul lor, cugirenii trimit şi ei celor dragi câte ceva din tradiţionalele bucate specifice locului, dintre care nu lipsesc: carnea de miel, ouăle roşii, cozonacul, vinul şi palinca, virșlii său pâinea ”bătută”’ scoasă din cuptoarele lui nenea Lae Pecu.
”De câţiva ani, de când cu criza, situaţia s-a schimbat şi copii nu-mi mai vin acasă atât de des. A rămas însă obiceiul să ne trimitem câte ceva unii la alţii, în prejma sărbătorilor, fie ele de Paşte sau de Crăciun. Ne simţim mai aproape unii de alţii chiar dacă nu suntem împreună”, ne-a mărturisit cu oarecare tristeţe în voce I.D. de pe strada Trandafirilor din Cugir. (C. P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică
Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document
Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]
