Curier Județean

FOTO/Sindicaliștii de la Spitalul Orășenesc Cugir au fost astăzi în grevă de avertisment

Ioana Oprean

Publicat

în

La Spitalul din Cugir s-a desfășurat astăzi, timp de 2 ore (08.00 – 10.00), greva de avertisment, mișcare de protest prevăzută în calendarul Federației Sindicatului SANITAS.

Petrecerea Divorțaților

La această acțiune revendicativă a luat parte toți sindicalștii prezenți la schimbul 1, dar au venit și o parte din membrii de sindicat programați în celelalte schimburi. Potrivit liderului de sindicat Camelia Costinaș au fost asigurate urgentele pe perioada grevei, acordându-se asistență cazurilor c ear fi pus în pericol viața vreunei personae( exemplul unei persoane cu vene varicoase rupte).

După cum afirma liderul de sindicat, principalele revendicări ale sindicaliștilor sunt: Extinderea Contractului Colectiv de muncă la nivelul sectorului ,,Sănătate. Activități veterinare”; Corectarea discriminărilor salariale produse de OUG nr. 20/2016 și OUG nr. 43/2016: Includerea în anexele OUG a tuturor categoriilor de personal omise, respectiv: Asistență socială, Unități medico sociale, Personal TESA, DSP, Creșe; Calcularea sporurilor și a altor drepturi salariale la salariul de bază actual, conform ultimului act normative în vigoare; Rașezarea valorică a salariilor pentru unitățile clinice și neclinice; Promovarea unei legi a salarizării specifice pentru sectorul sanitar și de asistență socială pornind de la principiile și coeficienții Legii nr. 284/2010. Dacă revendicările sindicaliștilor nu vor fi soluționate, urmează greva generală pe perioadă nedeterminată, începând cu 31 octombrie a.c. (C.P.)

[nggallery id=2856]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 56 de ani din Șugag prins la volan cu 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe o stradă din Cugir Un bărbat de 56 de ani, din comuna Șugag, a fost oprit de polițiști în trafic, la Cugir, în seara zilei de 14 noiembrie. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de […]

Citește mai mult

Curier Județean

15 noiembrie 2026 | Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un an de la întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj: Un nou început pentru Biserica Greco-Catolică La 15 noiembrie 2025, Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj devenea locul unui moment istoric pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: întronizarea Preafericitului Părinte Claudiu, al doilea Arhiepiscop Major al Bisericii. Astăzi, la […]

Citește mai mult

Curier Județean

Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026, prima zi: Programul slujbelor duminicale de la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Credincioșii ortodocși sunt așteptați duminică, 15 noiembrie 2026, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a participa la slujbele religioase oficiate cu prilejul Duminicii a 25-a după Rusalii, zi în care Biserica amintește Pilda samarineanului milostiv. Totodată, această dată marchează […]

Citește mai mult