Guvernul francez a decis să prelungească starea de urgență sanitară cu încă DOUĂ LUNI, până pe 24 iulie
Guvernul francez a decis să prelungească starea de urgență sanitară cu încă DOUĂ LUNI, până pe 24 iulie
Administrația din Hexagon a decis astăzi să prelungează starea de urgență sanitară cu încă două luni, până în data de 24 iulie. Guvernul francez a luat această decizie pentru a lupta împotriva epidemiei de COVID-19, a anunţat ministrul Sănătăţii, Olivier Véran, potrivit Le Figaro.
Proiectul de lege examinat sâmbătă în consiliul de miniştri şi care ar urma să fie înaintat începând de luni parlamentului precizează că ridicarea stării de urgență pe 23 mai, „ar fi prematură”.
Textul precizează în special condiţiile de carantină pentru persoanele care vin în Franţa şi care sunt infectate cu virusul.
Proiectul de lege prevede și introducerea unui „sistem de informare” privind persoanele bolnave şi anturajul lor pentru o perioadă maximă de un an.
Propunerea urmăreşte „consolidarea cadrului juridic” şi „extinderea sa” pentru „a integra provocările relaxării măsurilor de izolare”, care ar urma să fie aplicată de la 11 mai, a explicat Olivier Véran la finalul consiliului de miniştri.
Va trebui să trăim pentru un timp cu virusul, a subliniat el.
„Miza următoarelor luni va fi să învăţăm să trăim cu virusul”, a declarat şi ministrul de Interne, Christophe Castaner.
Noul coronavirus a făcut 24.594 de morţi în Franţa, conform ultimului bilanţ.
Surse: stiripesurse, romania.europalibera.org
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!”
Rezidențiat 2026: Care au fost cele mai mari punctaje în țară / Ministru: „Aveți încredere în voi și în viitorul vostru! O să fie bine!” Rezultatele examenului de Rezidențiat 2026 au fost centralizate la nivel național, după corectarea lucrărilor din cele șase centre universitare. Bucureștiul, Timișoara și Cluj-Napoca se regăsesc în clasamentul celor mai mari […]
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare. Când au credincioșii dezlegare la pește și ce tradiții se respectă Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Timp de 40 de zile, credincioșii ortodocși sunt chemați să respecte restricții alimentare, să intensifice rugăciunea și să […]
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire
Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]