Grupul Lactalis a închis în 2020 două fabrici: Doar Albalact și o altă fabrică din țară asigură capacitatea de producție
Producătorul sucurilor Santal, Parmalat România, parte din grupul francez Lactalis, a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 59,1 milioane de lei, în creștere cu 4,5% spre deosebire de anul anterior, potrivit calculelor ZF, în baza datelor Ministerului Finanțelor. În 2019 a fost al șaselea an în care Parmalat România a înregistrat o creștere a vânzărilor. Tot în 2019, compania a avut un profit net de peste 3,5 milioane de lei, cu 10% mai mult față de anul precedent.
Parmalat România a ajuns anul trecut la un număr mediu de 90 de angajaţi. Portofoliul Santal include nectaruri (conţinut de fructe de 25-99%), sucuri naturale obţinute din concentrate şi/sau piureuri din fructe, sucuri bio şi ice tea. Parmalat face parte din grupul internaţional Lactalis, francezii preluând pachetul majoritar de acţiuni în cadrul producătorului în 2011. Grupul are afaceri de peste 19 mld. euro anual şi deţine pe plan local şi producătorii de lactate LaDorna, Albalact şi Covalact.
Toate companiile din grupul Lactalis România sunt conduse de Giampaolo Manzonetto. Anul acesta, grupul francez Lactalis a decis să închidă fabricile din Dealu Floreni şi Vatra Dornei (Suceava), aflate în portofoliul firmei Dorna Lactate, precizând că brandul LaDorna va fi produs în continuare în celelalte unităţi ale grupului, respectiv fabrica Albalact din Oiejdea, judeţul Alba şi fabrica Covalact din Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna.
Gigantul francez a venit pe piaţa lactatelor acum 12 ani prin preluarea firmei Dorna Lactate, operând apoi alte două preluări, Albalact şi Covalact, achiziţii ce i-au asigurat poziţia de lider.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]