Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Grup Corint cere din nou aprobare pentru cesionarea contractului de asociere cu Consiliul Local

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Pe Ordinea de Zi a ședinței Consiliului Local Alba Iulia programată pentru marți, 7 august, se află pentru a doua oară, Proiectul de Hotărâre privind aprobarea cesionării de către SC Grup Corint SA a contractului de asociere nr.7.798/2006 încheiat cu Consiliul Local al municipiului, către SC CORINT SRL, care urmează să preia și toate drepturile şi obligaţiile cuprinse în respectivul contract de asociere.

În acest sens SC Grup Corint a transmis, în data 29 iunie, o solicitare Consiliului Local, în care se precizează:

”Prin prezenta, Societatea Comercială Grup Corint SA, în calitate de asociat în cadrul Contractului de asociere nr. 7798/2006 și al Actului adițional la Contractul de asociere nr. 7798/2006 cu nr. 110/15.04.2011, vă roagă să aprobaţi în baza Articolului II, punctul 2.4, Cesiunea contractului de asociere de la Societatea Grup Corint SA către Societatea Comercială Corint SRL, pentru următoarele motive temeinice:

Societatea Comercială Grup Corint SA împreună cu grupul de societăţi acţionare îşi propune să restructureze activităţile comerciale pe societăţi cu obiecte distincte de activitate, cum ar fi spre exemplu: Societatea Comercială Grup Corint SA doar pentru construcţii şi lucrări de restaurare, iar Societatea Comercială Corint SRL pentru turism şi servicii aferente.

Cesiunea Contractului de asociere către Societatea Comercială Corint SRL, societate aflată în cadrul grupului nostru, va facilita un exerciţiu financiar explicit al fiecărui an calendaristic care să regularizeze după aprobarea bilanţului contabil, obligaţiile clare faţă de partener, respectiv Consiliul Local”.

Proiectul a fost supus pentru prima dată spre aprobare în ședința CL din data de 9 iulie a.c., însă a fost amânat, fiind solicitate informații suplimentare.

Pentru ședința din 7 iulie, președintele Consiliului de Administrație  al Grup Corint SA a mai adăugat Certificatul Constatator al SC Corint SRL, eliberat de Registrul Comerțului, Certificatul de atestare fiscală, Certificatul de Înregistrare al firmei, dar și  un ”Punct de vedere” pe care îl redăm așa cum a fost întocmit:

1. Este dreptul SC GRUP CORINT SA de a solicita CONSILIULUI LOCAL acordul pentru CESIONAREA CONTRACTULUI DE ASOCIERE.

2. Societatea comercială CORINT SRL este o societate solvabilă și anexăm documente justificative.

3. Societatea comercială GRUP CORINT SA a investit prea multe milioane de euro în investiția ce face obiectul CONTRACTULUI DE ASOCIERE pentru a ne permite să pierdem acești bani prin CESIUNEA CONTRACTULUI către o firmă nerentabilă economic.

4. Dacă nu sunteți de acord cu reorganizarea propusă de noi pentru a facilita un control ușor asupra exercițiului financiar la Ansamblul Arhitectural Hotel Medieval, atunci NU AVEȚI DECÂT SĂ PIERDEȚI TIMPUL CU CONTROLUL LA NOI, AN DE AN, CÂTE LUNI DORIȚI AȘA CUM S-A ÎNTÂMPLAT ȘI ÎN ACEST AN, a scris Daniel Sabău.

În raportul de specialitate întocmit de Inurean Ioan, şeful Serviciului de Administrare Patrimoniu Local se arată că potrivit Contractului de asociere, SC Grup Corint SA îşi poate înstrăina în tot sau în parte afacerea către terţi numai cu acordul scris prealabil al Consiliului Local.

”Vă mai facem cunoscut faptul că, în conformitate cu clauzele contractuale, SC Grup Corint SA are obligaţia plăţii către Consiliul Local a unui procent de 10% din profitul net realizat din exerciţiul financiar al fiecărui an calendaristic, calculat din totalul utilizării investiţiilor realizate, dar nu mai puţin de 800 de euro/lună, la care se adaugă şi taxele şi impozitele calculate conform legii pentru terenurile şi spaţiile ce fac obiectul contractului de asociere şi care se află în folosinţa firmei. Prin urmare, SC Grup Corint SA are obligaţia de a ţine evidenţe contabile separate pentru activităţile desfăşurate în zona care face obiectul contractului, pentru profiturile realizate din alte activităţi nedatorând nimic Consiliului Local deoarece aceste activităţi nu fac obiectul contractului de asociere, fapt care îngreunează procesul de urmărire al respectării obligaţiilor de plată ale SC Grup Corint SA către Consiliul Local. Prin urmare în cazul în care veţi aproba prezentul proiect de hotărâre, se va uşura urmărirea îndeplinirii obligaţiilor financiare şi nu numai ale asociatului faţă de Consiliul Local, având în vedere faptul că SC Corint SRL are ca obiect de activitate turism şi servicii aferente, fără a desfăşură şi alte tipuri de activităţi, această societate urmând să desfăşoare activităţi specifice acestor domenii pe terenurile şi în spaţiile ce fac obiectul contractului de asociere nr.7.798/2006”.

Precizăm că firma Corint SRL a fost înființată în anul 1993, are un capital social de 200 de lei și este deținută în asociere de Doina Amalia Sabău (40%), Ada Patricia Amalia (40%) și Daniel Sabău (20%).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Ce nu ai voie să faci în zilele cu cruce neagră în calendarul ortodox: Tradiții și superstiții pe care credincioșii trebuie să le respecte

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Ce nu ai voie să faci în zilele cu cruce neagră în calendarul ortodox: Reguli, tradiții și superstiții pe care credincioșii trebuie să le respecte În calendarul ortodox, sărbătorile marcate cu cruce neagră sunt zile sfinte de mare evlavie, dedicate adesea unor sfinți importanți care ne călăuzesc prin exemplul lor de credință și viață virtuoasă. […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Sfânta Sofia, ocrotitoarea mamelor și fiicelor, pomenită în 17 septembrie

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Sfânta Sofia, cea plină de înțelepciune, ocrotitoarea mamelor și fiicelor, pomenită pe 17 septembrie. Sfanta Mucenita Sofia si fiicele sale, Pistis, Elpis si Agapis sunt praznuite pe 17 septembrie. Au vietuit in Italia si au patimit in timpul domniei lui Adrian (117-138). Sofia, nume grecesc, inseamna intelepciune. Ea a avut trei fiice pe care si […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

16 septembrie – Leul este instituit ca monedă a țării. Istoria monedei naționale

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua monedei naționale • Istoria leului ca monedă națională Istoria leului românesc începe cu secolul al XVII-lea când în Principatele dunărene se foloseau ca monedă taleri olandezi, löwenthaler, care aveau gravat pe ei un leu rampant, locuitorii denumindu-l generic “leu”. Această monedă a fost folosită în Țările Române până în a doua jumătate a secolului […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea