Rămâi conectat

Ştirea zilei

Groapa de gunoi de la Galda – O adevărată uzină de deşeuri, recent finalizată de către Consiliul Judeţean Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Documentaţia a fost deja transmisă pe SEAP, în vederea lansării licitaţiei pentru încheierea unui contract cu un operator pentru o perioadă de 5 ani.

Consiliul Județean Alba a finalizat recent cel mai mare și mai ambițios proiect la care s-a angajat până în prezent, și anume Sistemul de management integrat al de­șeurilor din județul Alba, care include și depozitul ecologic de la Galda de Jos.

Acesta din urmă este o adevărată uzină, unde vor fi transportate toate deșeurile din județ, care, după ce vor fi sortate, vor fi depozitate într-o groapă conformă denumită celulă. Durata de viață a primei celule este de 6 ani, iar a întregului depozit de 25 de ani. Din valoarea totală de 60 de milioane de euro a întregului proiect, la Galda s-au investit circa 40% din bani, adică aproximativ 24 de milioane de euro. Aceasta face ca depozitul ecologic de aici să fie în prezent cea mai mare și mai modernă investiție de gen din Transilvania și în topul primelor 5 de acest gen la nivelul României.

Situat pe teritoriul comunei Galda de Jos, însă în afara localității, depozitul ecologic presupune un circuit al deșeurilor foarte bine pus la punct – de la drumuri de acces, utilaje de cântărire a mașinilor care intră și ies, stație de epurare a levigatului (n.r. – lichidul ce se scurge ca urmare a depunerii de­șeurilor), stație de sortare a de­șeurilor prin separarea materialelor reciclabile (hârtie, metal, plastic) cu o capacitate de 43.000 de tone/an, mașini de compactare a materialelor reciclabile, stație de tratare mecano-biologică a de­șeurilor din care rezultă compostul (îngrășământ) cu o capacitate de 85.566 de tone/an, până la spații de depozitare, spații administrative, camioane și utilaje de tot felul – toate sunt funcționale și așteaptă să fie operaționalizate.

La ora actuală, Consiliul Județean Alba caută un operator de talie internațională care să gestioneze tot ce s-a cons­truit acolo. Documentația în vederea lansării licitației a fost transmisă pe SEAP și se așteaptă aprobarea specialiștilor de acolo pentru a putea fi lansată în perioada imediat următoare. Contractul va fi încheiat pe o perioadă de 5 ani, iar operatorul va trebui să îndeplinească toate condițiile de eligibilitate impuse de legislație, inclusiv condiții de experiență similară.

Valoarea contractului de delegare prin concesiune a instalațiilor de gestionare a deșeurilor municipale cuprins în studiul de fundamentare este de 172.922.308,77 de lei. După expirarea contractului, se ia în calcul preluarea operării depozitului de către autoritățile județene, lucru imposibil acum din cauza condițiilor impuse de Uniunea Europeană prin contractul de finanțare. Trebuie precizat că desemnarea operatorului de salubritate, altul decât cel care gestionează depozitul ecologic de la Galda de Jos, cade în sarcina Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Salubris Alba”, care se va ocupa de gestionarea activităţii de colectare şi de transport al deşeurilor.

”Sistemul de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba” este un proiect cu o valoare totală de 60.257.187 de euro, din care cheltuieli eligibile fără TVA 42.204.680 de euro. Investiţia este finanţată din fonduri europene, alocaţii bugetare, fonduri proprii. Inițial, perioada estimată de realizare a investiţiei era stabilită până în 2015, iar apoi a fost amânată succesiv, ultimul termen avansat fiind septembrie 2017. Potrivit managerului de proiect, Dan Popescu, termenul poate fi respectat dacă procedura de licitație va decurge fără probleme.

Proiectul a fost unul foarte amplu și a presupus, în afara depozitului de la Galda, închiderea gropilor neconforme de la Aiud, Blaj, Abrud, Cîmpeni, Cugir şi Ocna Mureş, staţie de transfer Blaj, cu o capacitate de 15.000 de tone pe an, staţie de transfer Tărtăria cu o capacitate de 33.044 de tone pe an. Trebuie precizat că acest proiect nu ar fi putut fi finalizat fără efortul financiar al Consiliului Județean Alba, care a contribuit cu suma de circa 15 milioane de euro, bani necesari pentru continuarea lucrărilor într-un moment în care banii europeni au fost blocați.

Recent, suma a fost rambursată CJ Alba, semn că banii au fost cheltuiți așa cum a trebuit. ”Finalizarea acestui proiect înseamnă, până la urmă, mai multă civilizație pentru noi toți. Ne bucurăm că am ajuns la final și vreau să le mulțumesc colegilor mei, tehnicienilor din CJ Alba, care și-au făcut datoria perfect, ca dovadă că am reușit să recuperăm banii cu care am lucrat un an și jumătate și pe care, dacă nu i-am fi avut să-i punem, s-ar fi blocat proiectul”, a precizat Ion Dumitrel, președintele CJ Alba.

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Patru elevi de la Colegiul Național ”David Prodan” din Cugir, rezultate remarcabile la olimpiada de limbi romanice: Dănilă Maria Angeles, calificare la etapa națională de limba spaniolă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Patru elevi de la Colegiul Național ”David Prodan” din Cugir, rezultate remarcabile la olimpiada de limbi romanice: Dănilă Maria Angeles, calificare la etapa națională de limba spaniolă Elevii de la Colegiul Național ”David Prodan” din Cugir au reușit o calificare la etapa națională a olimpiadei de limba spaniolă și un premiul III, o mențiune la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea