Actualitate

Greva profesorilor continuă: Cadrele didactice PROTESTEAZĂ astăzi în București

Ioana Oprean

Publicat

în

Greva profesorilor continuă: Cadrele didactice PROTESTEAZĂ astăzi în București

Profesorii își continuă greva și resping oferta Guvernului, conform unor surse Antena3 CNN. În cursul zilei de joi, sindicaliștii din educație vor organiza un nou protest în Piața Victoriei, urmând să fie anunțat, în cadrul mitingului, răspunsul sindicatelor privind oferta Guvernului, potrivit liderilor Federației Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.

Citește și: GREVA profesorilor CONTINUĂ: Liderii sindicatelor din educaţie anunță că vor respinge oferta Guvernului: „Este o jignire şi o batjocură”

Petrecerea Divorțaților

Aceştia au anunţat miercuri seara, după întâlnirea cu reprezentanţii Executivului, că greva va continua iar în cursul zilei de joi va veni şi răspunsul la oferta autorităţilor.

„Să-i lăsăm pe colegii noştri să se pronunţe cu privire la oferta Guvernului. Ea va ajunge în cursul acestei seri în fiecare unitate şcolară din România, peste tot unde colegii au fost în acţiuni de protest şi sunt în acţiuni de protest, şi până mâine vor da un răspuns foarte clar la această ofertă. Mâine va exista un răspuns foarte clar din partea organizaţiilor sindicale care au membrii intraţi în grevă generală. Mâine va fi grevă generală şi mâine va exista un răspuns foarte clar pentru Executiv”, a precizat Marius Nistor miercuri seara.

Citește și: Greva profesorilor: Ordonanță pentru salariile din învățământ, „ca urmare a discuţiilor purtate cu sindicatele”

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, a arătat, la rândul său, că mesajele din partea membrilor de sindicat sunt de respingere a acestei oferte.

După întâlnirea de la sediul FSLI, secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, a declarat, miercuri seara, că profesorii şi personalul auxiliar ar putea primi un card pentru cariera profesională, sumele propuse pentru a fi acordate fiind de 1.000 lei în iunie şi 1.500 lei în octombrie.

Citește și: GREVA profesorilor: Ce le propune Guvernul pentru a se întoarce la cursuri

„S-a solicitat şi am fost de acord ca o astfel de sumă să fie acordată şi pentru personalul nedidactic în cuantum de 500 de lei în luna iunie şi 500 de lei în luna octombrie”, a spus Neacşu.

Secretarul general al Guvernului a precizat că în acest moment nu poate fi vorba despre creşteri salariale şi nici despre acordare de sporuri.

Greva generală din Educaţie a fost declanşată luni, 22 mai.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Încă un cap de porc, găsit în fața unei firme din Tunari unde a fost acționar Marius Lulea. Cofondatorul AUR, exclus recent din partid, interpretează gestul drept o amenințare cu moartea

Ioana Oprean

Publicat

în

Încă un cap de porc, găsit în fața unei firme din Tunari unde a fost acționar Marius Lulea. Cofondatorul AUR, exclus recent din partid, interpretează gestul drept o amenințare cu moartea Încă un cap de porc, al doilea, ar fi fost găsit marți dimineață, în 20 octombrie 2026, în localitatea Tunari, în fața unei firme […]

Citește mai mult

Actualitate

Impozitarea locuințelor și terenurilor după valoarea de piață, amânată: Din ce cauză nu va fi aplicat noul sistem de la 1 ianuarie 2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Impozitarea locuințelor și terenurilor după valoarea de piață, amânată: Din ce cauză nu va fi aplicat noul sistem de la 1 ianuarie 2027 Impozitarea locuințelor și terenurilor din România în funcție de valoarea de piață nu va fi introdusă de la 1 ianuarie 2027, a anunțat luni, 19 octombrie, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, […]

Citește mai mult

Actualitate

Albaiulianul Laurențiu Blaga și-a încheiat mandatul la conducerea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară: În ce context părăsește șefia instituției

Ioana Oprean

Publicat

în

Albaiulianul Laurențiu Blaga și-a încheiat mandatul la conducerea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară: În ce context părăsește șefia instituției Albaiulianul Laurențiu Blaga a anunțat, luni, 19 octombrie 2026, încetarea mandatului său la conduecrea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), în contextul trecerii Partidului Național Liberal (PNL) în opoziție. Acesta s-a aflat […]

Citește mai mult