FURTUL din banii destinați persoanelor cu handicap din ALBA: Consilierii locali au votat ca și municipiul Sebeș să constituie parte civilă în dosarul PENAL
FURTUL din banii destinați persoanelor cu handicap din ALBA: Consilierii locali au votat ca și municipiul Sebeș să constituie parte civilă în dosarul PENAL
Consilierii locali ai municipiului Sebeș au votat favorabil în cursul zilei de astăzi, 31 octombrie, pentru constituirea acestei localități ca parte civilă într-un dosar penal care vizează delapidarea a mii de euro din indemnizațiile pentru persoane cu handicap.
În cursul lunii trecute, polițiști din cadrul IPJ Alba au ridicat pentru audieri două femei care au lucrat în cadrul Primăriei municipiului Sebeș și care sunt bănuite că au delapidat peste 100.000 de lei din banii destinați indemnizațiilor pentru persoane cu handicap.
Potrivit IPJ Alba, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, au efectuat miercuri, 14 septembrie, două percheziţii, una în municipiul Sebeș și una în municipiul Alba Iulia, la persoane bănuite de delapidare, fals material în înscrisuri oficiale și fals intelectual.
Perchezițiile au fost efectuate la o persoană bănuită că ar fi delapidat fonduri destinate persoanelor asistate social și la o alta, care ar fi încercat să acopere fapta acesteia, atestând, în fals, faptul că sumele au fost predate beneficiarilor de drept.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada 2019 – 2022, o femeie, din Sebeș, în calitate de funcționar în cadrul unei instituții publice, din municipiul Sebeș, și-ar fi însușit 13.000 de lei, falsificând, pe statele de plată, semnăturile a 3 persoane beneficiare ale ajutoarelor de urgență și indemnizațiilor de handicap și ar fi folosit, în interes personal, 104.376 de lei, proveniți din casieria instituției, reprezentând același tip de ajutoare sociale”, a transmis IPJ Alba.
Pentru a-i acoperi faptele, o altă funcționară a aceleiași instituții ar fi atestat, în mod nereal, în evidențele instituției, faptul că ajutoarele și indemnizațiile au fost remise beneficiarilor. Cele două femei au fost șef serviciu, iar cealaltă inspector în cadrul Primăriei Sebeș. În prezent acestea nu mai sunt angajate ale Primăriei, iar o parte din banii sustrași au fost returnați.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]
Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”
Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]

