Societate

Fundaţia Kronospan anunţă câştigătorul primei selecţii pentru Bursa Kronospan la Colegiul Babson, Boston, SUA

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

 Având convingerea că doar o educaţie temeinică poate duce la formarea unor tineri responsabili atât faţă de propriile lor interese, cât şi faţă de comunitatea în care trăim, Fundaţia Kronospan se implică în mod deosebit în programe care susţin şi dezvoltă educaţia. Membrii fundaţiei au pornit la drum conduşi de cuvintele ilustrului Nelson Mandela: „Educaţia este cea mai puternică armă pe care o puteţi folosi pentru a schimba lumea”. Acesta este motto-ul definitoriu al programelor Fundaţiei Kronospan în domeniul educaţiei, la care se adaugă încrederea în tineri, pentru că ei reprezintă entuziasmul, dinamismul, creativitatea necesară pentru a putea progresa. Grupul Kronospan a fost permanent interesat de crearea unei culturi proprii care să motiveze şi să stimuleze creativitatea la toate nivelele operaţionale şi manageriale. Fundaţia Kronospan duce mai departe programele corporaţiei, convinsă de necesitatea de a reinvesti în comunitate şi în oameni. Oana Bodea, directorul Fundaţiei Kronospan ne-a declarat: „Bursa Kronospan este o oportunitate excelentă pentru orice tânăr care doreşte să aibă acces la unul dintre cele mai bune programe de învăţământ din lume, menit în principal să dezvolte spiritul antreprenorial şi leadership-ul. Avem încredere în potenţialul tinerei generaţii din România. Kronospan are o colaborare de lungă durată cu Colegiul Babson şi apreciem în mod deosebit educaţia antreprenorială şi experienţa practică pe care le au studenţii de la Babson. Pentru a forma viitori leaderi, Kronospan va finanţa anual câte un tânăr, cu o bursă completă pentru 4 ani. Contribuţia Fundaţiei Kronospan pentru întregul program de burse este de 1 milion de dolari”.
În cadrul acestui program, după primul an de studiu, bursierilor li se va oferi oportunitatea unui stagiu de practică în timpul verii, în cadrul companiei Kronospan, cu posibilitatea de a fi angajaţi de companie la finalizarea bursei. Kronospan şi Babson College caută persoane motivate şi întreprinzătoare, care să îşi dorească să studieze în cadrul uneia dintre cele mai bune universităţi din lume, să relaţioneze cu alţi tineri excepţionali şi, la final, să aibă o contribuţie pozitivă în cadrul comunităţii lor.
Selecţia finaliştilor pentru prima generaţie de bursieri a fost un proces deosebit de dificil datorită calităţilor excepţionale ale candidaţilor. La final, au fost aleşi 5 elevi care au susţinut testul SAT (Stadardized Admission Test) şi testele speciale de limba engleză IELTS sau TOEFL, respectiv: Maria Vasilescu, Radu-Virgil Laurenţiu, Theodor Ruiu, Claudia Alexandra Ogrezeanu şi Roxana-Gabriela Ursu. În urma analizării dosarelor fiecărui candidat şi a rezultatelor obţinute la teste, fiecare candidat a participat la interviuri organizate de reprezentanţii Babson College.
Primul bursier Kronospan la Babson College este Claudia Alexandra Ogrezeanu, elevă a Colegiului Naţional „Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte. Ea va beneficia de o bursă completă de 4 ani, în valoare totală de 250.000 de dolari. Bursa oferită de Fundaţia Kronospan include toate costurile legate de prezenţa la cursuri, taxa de admitere, cazare şi masă, manuale, asigurare medicală, transport în SUA şi retur. Claudia Alexandra Ogrezeanu ne-a declarat: „Încă de când am fost mică, am visat că voi ajunge să studiez la o instituţie de prestigiu, cum este Babson College. Pentru că am fost aleasă să beneficiez de Bursa Kronospan, pot acum să spun că visul meu a devenit realitate. Pe această cale doresc să mulţumesc Fundaţiei Kronospan, fără de care visul meu nu s-ar fi putut îndeplini, pentru oportunitatea pe care mi-o oferă şi sper că mă voi ridica la înălţimea tuturor aşteptărilor. Procedura de selecţie a fost foarte serioasă şi foarte corectă. A fost şi foarte solicitantă, deoarece este prima dată când se acordă această bursă şi a trebuit să mă pregătesc pentru testele SAT şi TOEFL într-un timp foarte scurt. Dar am fost foarte determinată, fiind vorba de viitorul meu profesional. Bursa Kronospan reprezintă o oportunitate excelentă pentru mine deoarece îmi permite să studiez într-un mediu academic de excepţie şi, pe lângă acest lucru, îmi oferă oportunităţi pe care nu le aveam dacă rămâneam în România. Educaţia universitară din Statele Unite se bazează pe corectitudine şi pune accent deosebit pe învăţarea practică. Babson College oferă o educaţie de foarte bună calitate, bazată pe învăţarea multidisciplinară. De asemenea, este recunoscut pentru programele internaţionale pe care le oferă şi pentru oportunităţile referitoare la activităţile extracuriculare. Viitorilor candidaţi la Bursa Kronospan le transmit să aibă încredere în ei şi să candideze pentru că procedura de alegere este foarte serioasă şi, dacă îşi doresc şi pun foarte mult suflet, vor reuşi!” (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Societate

Ştirea Ta

Foto știrea ta | Așa se produc accidentele la Alba Iulia! Un generator electric mobil blochează vizibilitatea la ieșirea dintr-o parcare: „Se întâmplă tamponări. Astăzi, de exemplu, eu am scăpat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Așa se produc accidentele la Alba Iulia! Un generator electric mobil blochează vizibilitatea la ieșirea dintr-o parcare: „Se întâmplă tamponări. Astăzi, de exemplu, eu am scăpat” Un generator electric mobil de mare putere, montat pe o remorcă, blochează vizibilitatea șoferilor care vor să iasă din parcarea Ambient din Alba Iulia. Cazul a fost semnalat de […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

19 septembrie 2026 | Șoricelul și Balerina, spectacol-premieră la Sala Teatrului de Păpuși Prichindel din Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Șoricelul și Balerina, spectacol-premieră la Sala Teatrului de Păpuși Prichindel din Alba Iulia Sâmbătă, 19 septembrie 2026, ora 12:00 vă invităm la Sala Teatrului de Păpuși Prichindel să urmăriți spectacolul-premieră Șoricelul și Balerina, scenariul, după O rază de soare de Al. T. Popescu, și direcția de scenă semnate de colegele noastre: Teodora Popa și Viorica […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Paștele din 2027 vine cu o diferență uriașă între ortodocși și catolici. Când este Învierea Domnului

Unirea Ziarul

Publicat

în

Paștele ortodox și catolic în 2027. Când pică Învierea Domnului și de ce sunt sărbătorite la 35 de zile distanță Paștele 2027 va fi sărbătorit la date diferite de ortodocși și catolici. Catolicii vor celebra Învierea Domnului pe 28 martie, în timp ce ortodocșii vor sărbători Paștele pe 2 mai Data Paștelui se schimbă de […]

Citește mai mult