Ştirea zilei

Foto/Video| Ograda cu struţi – o afacere de peste jumătate de milion de euro a unui întreprinzător din județul Alba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Ograda cu struţi din Sebeș – o afacere de peste jumătate de milion de euro

Petrecerea Divorțaților

Ce a fost mai întâi, oul sau struțul? La întrebarea asta n-a găsit încă răspunsul Marius Farcașiu din Sebeș deși conduce de 8 ani o afacere cu struți. Ceea ce a aflat însă este că struții pot fi o afacere profitabilă și bănoasă dacă nu te dai bătut încă de la primele greutăți. A început în 2009 cu 2.500 de euro cu care a cumpărat o familie de struți iar în prezent a ajuns la o cifră de afaceri de peste 500.000 de euro și circa 130 de struți pe care îi crește în principal pentru reproducție și carne. „Ograda cu struți“ din Sebeș este, ca mărime, printre primele cinci crescătorii din România.

”Am pornit de la o familie de struți care m-a costat 2.500 de euro și am ajuns la 30 de familii de reproducere, adică 130 de struți, care valoarează în jur de 120.000 de euro. Anual, producem 1.000 de pui pe care îi vindem sau îi ținem până împlinesc vârsta de 1 an și îi sacrificăm”, povestește Marius Farcașiu. Cum a început totul? Nici Marius nu știe prea bine ce-i veni să crească struți, însă își amintește cu exactitate numele primelor două familii de struți pe care le-a cumpărat: Solomon și Tăriceanu. ”Am vrut să fac ceva ce nu face nimeni, ceva inedit și, deși a fost foarte greu la început, nu am abandonat afacerea. Din contră, am încercat să învăț din propriile greșeli, m-am ambiționat și am reușit în cele din urmă”, spune fermierul.

La Sebeș se va deschide în curând un abator de sacrificare a struților, al doilea din țară

Principalele calități ale cărnii de struț se referă la procentul foarte scăzut de colesterol și grăsime, iar calciul și fierul se asimilează foarte bine, fiind în special recomandată femeilor însărcinate, explică Marius Farcașiu. Cererea de carne de struț este în creștere în ultimii ani și pe piața din România, iar fermierul profită de asta. ”Am solicitări foarte multe din Elveția, Anglia, dar în ultimul timp și din România. Doar în Sebeș vând în jur de 30-40 de kilograme pe lună”, spune proprietarul „Ogrăzii cu struți“ din Sebeș.

Prețul plătit pentru 1 kilogram de carne de struț este de aproximativ 100 de lei, un ou pentru consum ajunge să coste între 60-80 de lei, iar unul pentru reproducție în jur de 250 de lei. Însă de la această pasăre se poate valorifica tot: piele, oase, pene.

Pielea struților din Sebeș – materie primă pentru pantofii de lux ai vedetelor

Când vine vorba de struţi, nimic nu se pierde, totul se transformă. Pielea, considerată un produs de lux, este folosită pentru obţinerea unei game variate de accesorii vestimentare. Pielea struților din Sebeș ajunge să fie purtată de vedete autohtone și oameni cu bani, mai precis ajunge materie primă pentru pantofii de lux creați de creatorul de modă român Ștefan Burdea.

Pantofii sunt lucrați manual și ajung să coste între 500 și 1.000 de euro. ”Mi-am cumpărat o pereche de pantofi din piele de struț și atunci mi-a venit ideea să valorific și eu pielea struților mei. Am luat legătura cu  creatorul de modă Ștefan Burdea și așa am ajuns să furnizez materie primă pentru pantofii de lux creați de el. Așa am aflat că cele mai scumpe obiecte și accesorii sunt cele din piele de struț, nu din piele de șarpe sau crocodil”, a mărturisit Marius Farcașiu.

Astfel, pielea de calitate, fără ciupituri şi tăieturi, prelucrată, are preţul de 1.800 lei. Și oasele de struț sunt valorificate, fiind sculptate și folosite pe post de mâner de cuțit.

Știați că…?

Struții sunt păsări rezistente, care s-au aclimatizat foarte bine în România, inclusiv la -20 de grade Celsius. Nu sunt pretențioși, dar au nevoie de spațiu mult pentru a se mișca, ei putând alerga cu 72 km/h timp de 30 de minute. Ei sunt recunoscuți ca fiind prietenoși, dar devin agresivi doar când sunt în perioada de împerechere, iar atunci lovesc cu piciorul, nu cu ciocul, așa cum se crede. Struții se hrănesc cu cereale și iarbă. Ochii struţilor sunt mai mari decât creierul lor.

Contrar celor crezute de majoritatea oamenilor, struţii nu îşi bagă capul în nisip, ci își întind gâtul pe sol atunci când vor să se camufleze. Oul de struţ este echivalentul a 24 de ouă de găină și cântărește în jur de 2 kilograme. Fierberea unui ou durează 90 de minute. Struţii pot trăi până la 80 de ani în captivitate. Brazilia și Africa de Sud sunt cele mai mari crescătoare și frunizoare de struți.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Parcul Arini din Sebeș, în transformare! Investiții de 40 de milioane de lei în regenerare urbană, infrastructură verde și pădure urbană. Dorin Nistor: „Indiferent de vârstă, fiecare va avea ce să facă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Parcul Arini din Sebeș, în transformare! Investiții de 40 de milioane de lei în regenerare urbană, infrastructură verde și pădure urbană. Dorin Nistor: „Indiferent de vârstă, fiecare va avea ce să facă” Parcul Arini din Sebeș se află într-un amplu proces de renovare și revitalizare. Primăria Municipiului Sebeș investește peste 40 de milioane de lei […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Detalii noi despre șoferul STP arestat preventiv: Ar fi solicitat și stocat imagini explicite de la o minoră de 14 ani și ar fi șantajat-o să se întâlnească cu el

Bogdan Ilea

Publicat

în

Detalii noi despre șoferul STP arestat preventiv: Ar fi solicitat și stocat imagini explicite de la o minoră de 14 ani și ar fi șantajat-o să se întâlnească cu el Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a transmis un comunicat care oferă noi detalii cu privire la șoferul STP care a fost arestat preventiv pentru 30 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | 21 de percheziții în Alba și alte județe din țară, dar și în Austria, într-un dosar de  furt din patrimoniul arheologic și tăinuire. Ce au descoperit anchetatorii

Ioana Oprean

Publicat

în

21 de percheziții în Alba și alte județe din țară, dar și în Austria, într-un dosar de  furt din patrimoniul arheologic și tăinuire. Ce au descoperit anchetatorii Polițiștii Direcției de Investigații Criminale și brigăzilor de combatere a criminalității organizate Alba Iulia și Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și […]

Citește mai mult